Ponta, despre Simion: ‘Mă cert cu el acum, dar o să-l chem şi o să colaborez cu el. Dacă câştigă alegerile parlamentare în 2028, o să-l pun prim-ministru’

„Eu nu vreau să fiu Iohannis, să schimb nouă guverne în 10 ani. Nu voi profita de tragedii şi eu sper, doamne fereşte, să nu se întâmple nicio tragedie. Dar am capacitatea de a vorbi cu liderii PSD şi cu liderii celorlalte partide şi voi vorbi cu liderii tuturor partidelor, că îmi plac sau nu îmi plac. Nu îmi place de Diana Şoşoacă, dar o să o chem la Cotroceni, că e lider de partid parlamentar. Poate mă cert acum cu George Simion, dar o să-l chem şi o să colaborez cu el şi poate chiar dacă câştigă alegerile în 2028 o să-l pun prim-ministru. Dacă învaţă până atunci, că trebuie să înveţe”, a afirmat Victor Ponta la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic.

Acesta spune că dacă va fi votat preşedinte va forma un alt guvern, din care PSD nu va lipsi, el susţinând că partidul pe care l-a condus are „nişte oameni pe zona economică pe care îi poate promova şi pentru prim-ministru şi pentru ministru de Finanţe” şi care vor avea „sprijin total” din partea sa.

„Avantajul meu faţă de ceilalţi contracandidaţi este că nu e nimeni în acest moment în guvern care să-mi zică Victor, tu nu te pricepi. Sau nu ştii despre ce e vorba. Nu, eu mă pricep. Am fost în guvernul Năstase, am fost în guvernul Boc, am fost în guvernul Ponta. Culmea, cred că am fost şi în guvernul Grindeanu un pic. Nu mă poate păcăli cineva”, spune Ponta.

Acesta spune că va fi un „preşedinte foarte implicat”.

Ponta nu exclude ideea de a aduce AUR la Guvernare.

„Aşa cum nimeni nu are monopolul competenţei, nimeni nu are monopolul prostiei. Sunti proşti şi hoţi în toate partidele”, spune el.

Rezultate din Liga II: Corvinul Hunedoara a învins Unirea Ungheni, scor 3-0

Cel mai bun pește pentru sănătate, dar pe care mulți români îl evită