Din cele 199 de partide disputate până acum cu prima echipă, 181 au fost în La Liga, 12 în Cupa Regelui, 5 în Supercupa Spaniei şi una în Europa League, conform agerpres.ro.
Ca internaţional, Simon (27 ani), după ce a devenit campion european cu selecţionata Spaniei Under-21 în 2019, a fost convocat pentru prima oară de selecţionerul Luis Enrique Martinez la prima reprezentativă în august 2020, iar în noiembrie a debutat într-un amical cu Olanda.
După ce s-a impus ca portar titular al Spaniei, Simon a bifat 46 de meciuri internaţionale, ultimul fiind finala EURO 2024 cu Anglia. El a mai disputat două Campionate Europene (2021 şi 2024), o Cupă Mondială (2022) şi are două titluri în palmares, Liga Naţiunilor 2023 şi EURO 2024. De asemenea, este medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021.