Ali Larijani, şeful aparatului securităţii iraniene, a petrecut ani de zile în umbra puterii iraniene, înainte să fie propulsat drept una dintre figurile de prim-plan ale ţării, în Războiul cu Israelul şi Statele Unite, relatează AFP.
Israelul a anunţat marţi că l-a ”eliminat” pe cel care a sfidat vineri bombardamentele israeliano-americane şi a participat la o manifestaţie de Ziua Ierusalimului în stradă, la Teheran.
După eliminarea liderului suprem Ali Khamenei, el era ”liderul de facto al regimului iranian, mai ales de două săptămâni, dar şi înainte de asta el era considerat drept cel care lua deciziile şi trăgea sforile”, comentează marţi sub protecţia anonimatului un oficial militar israelian.
Larijani este cel care ”a orientat atacurile către regiunea” Orientului Mijlociu şi a ordonat atacuri împotriva Israelului şi ţărilor de la Golful Persic, potrivit aceluiaşi oficial israelian.
La conducerea Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale, Ali Larijani, în vârstă de 68 de ani, şi-a regăsit un loc în centrul politicii nucleare şi diplomaţiei Iranului, după ce a stat câţiva ani pe margine.
Obişnuit să împece loialitatea ideologică şi pragmatismul, avea reputaţia că se bucura de încrederea liderului suprem Ali Khamenei, care-i recompensa astfel o lungă carieră în armată, presă şi Parlament.
După asasinarea lui Ali Khamenei într-un atac israelian la 28 februarie, care a marcat începutul Războiului în Orientul Mijlociu, el şi-a multiplicat declaraţiile marţiale împotriva Statelor Unite şi Israelului.
A ameninţat, de exemplu, că Iranul va lupta ”indiferent care va fi preţul” pentru a se apăra şi l-a acuzat pe Donald Trump că a antrenat ”poporul american într-un război nedrept”.
”OMUL CERCULUI RESTRÂNS”
El juca ”un rol mai important decât majoritatea predecesorilor săi”, aprecia în februarie Ali Vaez de la Centrul de Rezolvarea Conflictelor Internaţionale Crisis Group (ICG), evocând un ”adevărat om al cercului restrâns, un tactician fin, familiar cu funcţionarea sistemului şi înclinaţiilor liderului suprem”.
Născut în 1957 la Najaf, în Irak, Ali Larijani este fiul unui demnitar şiit eminent, un apropiat al ayatollahului Ruhollah Khomeini – fondatorul Republicii islamice.
Un fost combatant al Gardienilor Revoluţiei – armata ideologică a Republicii islamice – în timpul Războiului cu Irakul (1980-1988), acest titular al unui doctorat în filosofie occidentală la Universitatea din Teheran conduce, începând din 1994, timp de zece ani, audiovizualul de stat (IRIB).
El se ilustrează aici prin angajamentul său împotriva reformatorilor, prin difuzarea multor programe care atacau intelectualii şi pe apropiaţii preşedintelui Mohammad Khatami.
În 1996, el este numit reprezentantul lui Ali Khamenei în cadrul Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale, iar apoi secretar.
În perioada 2005-2007, el este principalul negociator în dosarul nuclear cu Londra, Parisul, Berlinul şi Moscova, perceput în acest rol drept un pragmatic de către interlocutorii săi occidentali.
El candidează la preşedinţie în 2005, dar este înlăturrat de către rivalul său populist Mahmoud Ahmadinejad.
Prezidează apoi Parlamentul, din 2008 şi până în 2020, după care Consiliul Gardienilor îi respinge candidatura în alegerile prezidenţiale din 2021 şi 2024.
ÎNTÂLNIRE CU PUTIN
În 2015, Larijani susţine acordul nuclear istoric încheiat cu marile puteri, care s-a ”evaporat” trei ani mai târziu după retragerea Statelor Unite din acord de către Donald Trump.
În martie 2025, înaintea unor negocieri iraniano-americane curmate brusc de Războiul de 12 Zile lansat de israel, el avertizează cu privire la riscul împingerii Teheranului către domeniul nuclear militar.
La câteva săptămâni după Războiul cu Israelul din iunie 2025, el este numit la conducerea principalului organ de securitate – pe care l-a prezidat deja cu 20 de ani mai înainte -, de unde coordonează strategiile de apărare şi suprvizează politica nucleară.
Această întoarcere a fost interpretată drept o cotitură pragmatică în gestionarea securităţii iraniene.
De atunci, bărbatul cu barbă grizonantă, sancţionat de americani, era tot mai prezent pe scena diplomatică.
El a fost ales, la sfârşitul lui ianuarie, să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova, înainte să se întâlnească, luna aceastak, cu lideri de la Golful Persic doritori să reducă tansiunile cu Washingtonul.
El a subliniat neîncetat că negocierile cu Occidentul trebuie să se limiteze la domeniul nuclear şi a apărat îmbogăţirea uraniului ca pe un drept suveran al Iranului.
–>
