Next Expert a câștigat licitația organizată de Poșta Română pentru furnizarea a 2.000 de computere All-in-One, semnând un contract în valoare de 7,996 milioane de lei, fără TVA, în apropierea estimării inițiale de 8 milioane de lei, fără TVA. La această procedură a participat și Process IT&C Services.
„Modernizarea rețelei poștale prin achiziția de tehnologie de ultimă generație face parte din programul de investiții al Companiei Naționale Poșta Română, fiind un obiectiv esențial al Planului de Management. Compania se află într-un proces amplu de modernizare, desfășurat etapizat pe mai mulți ani, care include reorganizări, investiții în tehnologie și optimizarea proceselor. Scopul final este eficientizarea operațiunilor, iar principalii beneficiari sunt, în primul rând, angajații Poștei Române, urmați de clienți și cetățenii României”, a transmis compania pentru Profit.ro.
Deși documentația licitației nu precizează în mod explicit scopul achiziției, este cunoscut faptul că managementul Poștei Române își propune digitalizarea și modernizarea activităților operatorului poștal național.
Poșta Română, cu afaceri anuale de peste un miliard de lei, are ca acționari Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), care deține 93,75% din acțiuni, și Fondul Proprietatea, cu o participație de 6,25%. Compania este cel mai mare operator poștal din România, având peste 24.000 de angajați și o rețea națională de peste 5.600 de unități.
Next Expert, fondată în 2015, desfășoară activități de management și administrare a echipamentelor IT (CAEN 6203). În 2023, compania a raportat o cifră de afaceri de 9,6 milioane de lei, marcând o creștere de 303% față de 2022, iar profitul net a ajuns la 2,59 milioane de lei, în creștere cu 196%. Acționarii Next Expert sunt Radu Stelian Matei (50%) și Dănuț Iulian.