POT vrea să blocheze suspendarea permiselor pentru românii care nu își plătesc amenzile: E stigmatizare socială

#image_title

Deputatul POT de Bucureşti, Răzvan Chiriţă, atrage atenţia asupra unei prevederi scandaloase din noul proiect de lege propus de Guvernul României, care urmăreşte suspendarea dreptului de a conduce pentru simpla neplată a unor amenzi contravenţionale. Această măsură, introdusă la Art. XVIII din proiect, nu are temei legal, încalcă drepturile fundamentale ale cetăţenilor şi reprezintă o tentativă de sancţiune administrativă mascată, fără suport în legislaţia contravenţională în vigoare.

E o formă de oprobiu public

“Este o formă primitivă de oprobriu public, prin care statul înţelege să răzbune incapacitatea proprie de a executa silit debitorii, aruncând întreaga responsabilitate asupra cetăţenilor. Această abordare e lipsită de orice urmă de respect faţă de cetăţean şi profund incompatibilă cu valorile unei democraţii europene”, a declarat deputatul POT.

Măsura este profund neconstituţională şi contravine jurisprudenţei CEDO, întrucât urmăreşte suspendarea unui drept civil fundamental (libertatea de circulaţie) fără ca persoana să fi săvârşit o faptă nouă ilicită, doar pentru neplata unei datorii. Potrivit OG nr. 2/2001, neplata unei amenzi nu constituie o contravenţie suplimentară, ci se execută potrivit regulilor de drept fiscal, nicidecum prin suprimarea unor drepturi cetăţeneşti.

Mai mult, iniţiativa nu este nici clară, nici predictibilă, fiind redactată într-un mod confuz şi fără să permită cetăţeanului mijloace clare de apărare sau contestare.

Deputatul Răzvan Chiriţă solicită eliminarea completă a Art. XVIII din proiectul de lege şi revizuirea completă a abordării Guvernului faţă de cetăţean, în sensul respectării legalităţii, proporţionalităţii şi demnităţii.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Vaslui: Un bărbat şi un adolescent, prinşi sub un perete pe care încercau să îl dărâme/ Cei doi, scoşi şi transportaţi la spital

Eduard Ionescu şi Darius Movileanu, medalie la Jocurile Mondiale Universitare de Vară FISU