Potrivit unor noi date, se pare că artizanii afacerilor subterane din port își luau măsuri contra-informative veritabile, de grija de a nu fi surprinși de filaje ale ofițerilor și procurorilor.
Aceste aspecte denotă pe de-o parte prudența infracțională și implicit o admitere tacită a cunoașterii faptului că fac ilegalități iar pe de altă parte un dispreț vădit față de lege și autoritatea statală generat de perseverența și continuitatea acestui gen de fapte.
Astfel, se pare că au fost momente când inculpați din mega-dosarul port Constanța ar fi avut întâlniri scurte în cimitir, „doar pentru a schimba câteva idei esențiale pe linia faptelor„ în speranța că ofițerii nu sunt vigilenți și nu pot să-i surprindă dintre cripte.
O altă metodă conspirată a unora dintre inculpați se pare că era aceea ca unele dintre livrările sumelor ce reprezentau șpăgi să fie făcute pe drumuri publice, „undeva între stațiunile din Constanța„.
„Se discuta inițial o locație iar apoi, în mers, hotărau și schimbau acea locație pentru ca în final să oprească și să își transmită sumele de bani la mijlocul distanței dintre stațiunile turistice de pe litoral”, explică autorului acestui material surse avizate din mediul judiciar.
Un alt procedeu de conspirare a momentelor în care aveau de remis șpăgi pentru afacerile subterane al unora dintre inculpații din dosarul port Constanța era acela de a închiria ad-hoc apartamente în interiorul cărora să se facă remiterea efectivă a acestor sume.
Ca exemplu este cazul închirierii unui apartament la Brașov. Ce nu au știut însă inculpați artizani ai „operațiunii speciale„ a fost aceea că anchetatorii DNA au interpelat planul și au reușit plasarea de tehnică chiar înainte ca aceștia să ajungă la locație, astfel că întregul episod a fost probat și documentat tehnic de către anchetatori.
Ancheta complexă de corupție sistemică de la nivelul portului Constanța a condus anchetatorii DNA către un moment previzibil, respectiv instituirea OMERTA, legea tăcerii în organizațiile de tip mafiot, atunci când a venit momentul ca cei ridicați de Direcție să explice cu subiect și predicat filmările, înregistrările și notele investigatorilor cu identitate atribuită.
Mai precis, dosarul ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul București și Curtea de Apel București scoate la iveală „legea tăcerii„ adoptată fără discuții prealabile de către mare parte dintre persoanele cu funcții publice, oameni de afaceri sau omul politic ridicați și aduși de către anchetatorii DNA la audieri.
În fața procurorilor de caz toți aceștia au recurs la dreptul la tăcere în ciuda prezentării unor probe elocvente și evidente care ar fi impus în ultimă instanță minimale explicații.
Potrivit datelor din dosarul de la instanță consultate de autorul acestui material Petrică Buduru, fost om de fotbal și actual afacerist, Cătălin Crețu, afaceriști Jean Tucan și consilierul directorului general al C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Cătălin Viorel Cristea s-au prevalat de dreptul la tăcere.
Alături de ei și afaceriștii Vasile Costea și Daniel Liliac au optat să tacă în fața anchetatorilor anticorupție.
Tăcuți în fața filmărilor sugestive cu pungi cu bani dați mită au rămas și Eugen Bogatu, Aurelian Cătălin Pilcă, Marius Stamat și polițistul Ionuț Voinescu.
Unul dintre cei aduși în fața anchetatorilor, afaceristul Ion Dumitru a decis să rupă tăcerea și a stat de vorbă cu procurorul de caz.
El a povestit despre afacerea administrată și felul în care proceda în relațiile cu contractele cu portul Constanța.
” Administrez în drept și în fapt societățile SEA CONTAINER SERVICES SRL; SEA CONTAINER SHIPPING & LOGISTICS SRL și administrez doar în fapt societatea AIR & SEA CONTAINER SHIPPING SRL. Aceste societăți fac parte simbolic din grupul de societăți SEA CONTAINER GROUP.
Fiecare dintre aceste societăți au directori generali care le coordonează activitatea operativă. Eu mă ocup mai mult de partea financiară.
Societatea SEA CONTAINER SERVICES SRL are ca director general pe numitul GÎRLEANU DANIEL REMUS. Societatea SEA CONTAINER SHIPPING & LOGISTICS SRL are ca director pe numitul ELDIS MURAT. Societatea AIR & SEA CONTAINER SHIPPING SRL are ca director pe numitul BUDEI SORIN.
În activitatea de conducere a societății SEA CONTAINER SERVICES SRL sunt implicați directorul general GÎRLEANU REMUS-DANIEL și directorul executiv MANEA VALENTIN, iar la întâlnirea lunară a acționariatului eu prezint rezultatele economice pe acea lună.
Întrebare organ de urmărire penală: Vă consultați cu asociații în ceea ce privește angajarea societății în raporturile juridice cu CN APM CT SA? Cine ia deciziile în acest sens?
Răspuns: În general mă consult și cu ceilalți directori care coordonează cele trei societăți din cadrul grupului SEA CONTAINER GROUP. Ceilalți directori sunt GÎRLEANU DANIEL REMUS, MANEA VALENTIN și ELDIS MURAT. Deciziile sunt luate în general de directori și lunar atunci când se face întâlnirea cu acționarii, se discută problemele nerezolvate de către directorii generali. Aceștia vin către mine și mă întreabă soluții iar eu le ridic în acționariat.
Întrebare organ de urmărire penală: Menționați ce funcții sau ce rol au numiții PILCĂ AURELIAN-CĂTĂLIN, FĂINAREA MARIUS, BOGATU EUGEN și GÎRLEANU REMUS-DANIEL în coordonarea GRUPULUI/societății?
Răspuns: Pilcă Aurelian Cătălin, Făinarea Marius, Teșeleanu Iulian și Bogatu Eugen îndeplinesc funcția de acționari cu 25% fiecare în toate cele trei societăți sus-menționate. Nu știu exact dacă sunt acționari direct sau prin soțiile lor sau alte rude. Mai multe detalii cunoaște jurista mea. Cred că aceștia sunt trecuți în statul de plată în funcția de consilieri. Precizez că în ședința lunară participă și aceștia la luarea deciziilor mari.
Întrebare organ de urmărire penală: Ce contracte aveți în derulare cu CN APM SA CT? Ce bunuri imobile din patrimoniul CN APM CT SA utilizează în prezent SEA CONTAINER SERVICES SRL sau celelalte firme din grupul SEA CONTAINER?
Răspuns: Referitor la relația cu CNAPM SA, precizez că am concesionat de la aceștia o platformă betonată de aproximativ 75.000 mp, pe durata de 50 ani. Cu aceștia mai am un contract prin care am închiriat de la ei un teren de aproximativ 20.000 mp pe care am amplasat o platformă și un depozit de marfă. De la aceștia am închiriat în plus, o platformă de 37.000 mp denumită DYNALOG până în 2039, dar nu știu exact data.
Cu portul mai am în derulare un contract de chirie de 10 ani pentru o suprafață de teren de 22.500 mp, urmând a finaliza investiția de 2 milioane euro până la sfârșitul anului 2025.
Mai am un contract de închiriere pentru utilizare a danei 119, pentru 72 de ore pe săptămână.
Precizez că dana 120 este arondată terenului DYNALOG, deci am un contract și cu privire la aceasta prin prisma DYNALOG.
Întrebare organ de urmărire penală: Ați avut discuții cu reprezentanți ai CN APM, oficiale sau neoficiale, legate de bunuri din patrimoniul CN APM SA Constanța, oportunitatea închirierii sau atribuirii lor în orice formă, prelungirea unor contracte, în perioada septembrie 2024 – prezent? Menționați prin intermediul cărei societăți urmăreați obținerea lor în folosință?
Răspuns: Precizez că am avut discuții cu MIHAI TEODORESCU – director general al CNAPM SA, ocazie cu care i-am spus că am nevoie să reiau contractul de 72 de ore pe care l-am avut la dana 119. Acesta mi-a spus că va analiza solicitarea mea. Mai departe a venit la mine la birou un domn care s-a recomandat ALEX (al doilea nume nu mi-l amintesc) și mi-a spus că este consilierul directorului general și m-a întrebat ce contrat am avut la dana 119. Am chemat jurista societății și aceasta a adus contractul cu obiectul pe care îl avusesem anterior cu CNAPM, ba mai mult, i-am dat lui ALEX o copie a acelui contract pentru a îi servi ca model. ALEX mi-a spus că urmărește repunerea în funcțiune a acestui contract așa cum am solicitat eu, respectiv cele 72 de ore prevăzute în contractul inițial.
După 5-6 zile ALEX a venit la mine la birou cu ciornă – model de contract dar nu mi-a convenit acesta din cauză că nu avea forma celui inițial, respectiv nu prevedea expres exploatarea timp de 72 de ore pe săptămână a danei 119.
După aproximativ o săptămână ALEX a venit din nou la mine cu o ciornă – model de contract și nici de această dată nu am fost mulțumit, tot din cauză că nu erau prevăzute cele 72 de ore din contractul inițial”, s-a confesat Dumitru anchetatorilor.
„L-am întrebat pe ALEX ”poți să faci, sau nu poti faci?”. El mi-a răspuns că face tot posibilul să rezolve, iar eu i-am spus că dacă va rezolva, va primi suma de 50.000 de euro de la firmă, dar eu reprezint firma. Mai exact ”Rezolv-o și îți voi aduce suma de 50.000 de euro”.
După aproximativ o săptămână de la ultima discuție, ALEX mi-a adus contractul într-o formă care îmi convenea, fiind cuprinse cele 72 de ore.
Precizez că în noiembrie sau decembrie 2024, ALEX m-a chemat spre un restaurant dinspre stațiunea OLIMP. Pe gestionar îl cheamă ”BRICEAG”. La acea locație ALEX, fără a intra în restaurant, a deschis ușa mașinii sale, i-am pus un plic cu 50.000 de euro în mașină și am plecat. I-am remis această sumă de bani pentru că m-a ajutat să reobțin contractul inițial care se oprise pe nedrept din punctul meu de vedere.
După acest moment am încheiat discuția în ceea ce privește dana 119.
Precizez că urmăream obținerea danei 119 pentru societatea SEA CONTAINER SERVICES SRL, unde aveam 3 macarale și acestea trebuiau să lucreze.
Întrebare organ de urmărire penală: Ce cunoașteți legat de dana 120 din Portul Constanța? Ați formulat cereri legate de obținerea acesteia reprezentanților CN APM CT SA? Dacă da, menționați cu cine ați discutat în concret.
Răspuns: Aflasem despre faptul că Portul Constanța va cumpăra spațiul aferent și dana 120 de la CFR. CFR avea ieșire la dana 120 și acolo se desfășura activitatea unei linii RO- RO, între Georgia și Constanța.
Nu știam ce se va întâmpla și tot în ideea securizării spațiului de lucru aferent danei 120, întrucât operam linia RO-RO de acolo, l-am rugat pe ALEX să discutăm despre ce se va întâmpla cu acest spațiu.
ALEX a spus că o să mă informeze în legătură cu ce destinație va avea suprafața asta și ce variante pot fi.
Văzând că ALEX m-a sprijinit în problema cu dana 119, i-am dat acestuia de două ori câte 25.000 de euro, în luna ianuarie 2025 pentru a putea să continui activitatea în dana pe care CFR o preda către CNAPM.
Momentan nu știu care este stadiul danei 120.
Precizez că am făcut acest demers tot pentru societatea SEA CONTAINER SERVICES SRL.
Întrebare organ de urmărire penală: Au fost aduse la cunoștința consilierilor sumele remise către ALEX cu titlu de mită și descrise mai sus?
Răspuns: Decizia de a remite aceste sume de bani am luat-o singur și le-am spus acționarilor că aceste sume de bani le vor fi oprite și lor din dividendele aferente anului 2024, plătite în 2025. Aceștia au fost de acord în totalitate.
Întrebare organ de urmărire penală: Ați oferit aceste sume de bani singur sau ajutat de cineva?
Răspuns: Nu îmi aduc aminte exact când, dar îmi amintesc că o dată când i-am remis lui ALEX o sumă de bani, am fost însoțit de GÎRLEANU REMUS DANIEL. Acesta doar mi-a condus mașina și n-a știut de ce m-am întâlnit cu ALEX.”, a mai explicat afaceristul intrat în colimatorul Direcției.
După un an de zile de anchetă asiduă, pe numeroase paliere, probele zdrobitoare ale corupției aproape generalizate din portul Constanța ies la iveală cu ajutorul DNA, care a reușit documentarea felului în care se rezolvă interesele oamenilor de afaceri cu ajutorul unor funcționari ai statului român.
Astfel, pe linia anchetei, DNA a surprins audio, video, cu documentație, cu mărturii și cu alte probe realitatea demersurilor infracționale derulate de numeroși oameni de afaceri în angrenajul cărora au intrat implicit funcționari dar și persoane din sfera politică.
În dosarul ajuns pe masa Tribunalului București se detaliază unul dintre momentele la care se puneau la cale afaceri cu iz penal, se devoalau interese și se vehiculau sume colosale de bani pentru dirijarea unui proiect.
Înainte de discuțiile din 29 august 2024 consilierul directorului general al C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Viorel Cristea a venit la investigatorului cu identitatea atribuită iar cel din urmă l-a întrebat cum rămâne cu întâlnirea cu Costea Vasile, ocazie cu care Cristea Viorel i-a înmânat un bilețel pe care scria: dn” ET 5, ora 21, fără telefon, UBER, BOLT, Mamaia nr, 231”.
De asemenea, i-a mai dat trimisului DNA un bilețel scris de el și pe care erau consemnate patru subiecte de discuție: “dana 99, dana 10-12 Midia (modificare soluție tehnică), 12.000.000 lei, drum, A3.”.
Consilierul i-a spus colaboratorului DNA că primul bilețel i l-a dat omul de afaceri Vasile Costea în ziua precedentă.
„În aceeași zi, investigatorul cu identitate atribuită și Cristea Viorel au discutat inițial separat, după care au fost împreună în biroul lui Florin Chirilă, unde au vorbit despre un drum de legătură în lungime de aproximativ 200 metri cu privire la care Florin Chirilă a spus că documentația este aproape gata și urmează a fi prezentată în Consiliul Tehnico-Economic al CN APM. Lucrările aferente acestui drum reprezintă unul dintre contractele pentru a cărui atribuire Costea Vasile a promis o sumă de bani cu titlu de mită”, se arată în dosar.
(…) CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Lungimea… Stai că le luăm după lungime. Lungime conductor… 185 de metri …[neinteligibil]…
Colaborator: Nu e. Aia e altceva.
Cristea : Altceva… Rețea de canalizare… 235 de metri …[neinteligibil]… încep s-o iau și eu din aproape în aproape.
Colaborator: Băi, VIOREL, sigur e drum sau e vreo, vreo potecă pe undeva?
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Nu. Nu. Păi, stai pu… stai că mergem la SF.
Colaborator : Păi la SF scrie drum.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Păi, drum. Unde este!? Drum, legătură est, vest …[neinteligibil]…
Colaborator : Între molul 4 și molul 5, care nu există.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Molul 4 și… Nu, zona de, zona de nord.
Colaborator: A! Zona de nord.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Zona de nord molul 4 și zona de nord. În zona de nord.
Colaborator: Păi da, dar n-are rost să faci aicea drum pietruit. Părerea mea că trebuie un pic de asfalt.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Păi, discuți… tre’ să discuți cu… Ăsta este SF-ul. La SF se face așa. Ăsta vine și pune SF-ul pe masă. Da. Tu ce ai zis este mai mult decât pertinent. Așa. Drumurile în general în port sunt din beton. De asfalt sunt ăstea de circulație, cum a fos… e mai mult decât pertinent. El a venit cu o soluție, după care se… ă… noi, APC-ul ca persoană juridică compartiment de specialitate venim cu opinii.
Colaborator: Cu opinii.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Și… Băi, băiatule, tu ai venit cu propunerea de… Nu, eu vreau aici asfalt, drept pentru care dă-mi soluția sau beton. Dă-mi soluția cu asfalt, dă-mi soluția cu beton. Domne, ai venit cu grosime de 40. Acu’…
Colaborator: Lui, lui ce i-ar fi mai bine?
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Vorbești diseară cu el. Ai văzut. Frate, la ăsta de aicea… Ai avut timp să te uiți pe el? …[neinteligibil]…
Colaborator: Da. Da, da, m-am uitat.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Așa! Nu, tu te-ai uitat. El.
Colaborator: A! Eu sunt…[neinteligibil]…
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Ai avut timp să te uiți pe el?
Colaborator: Da.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Bun! Eu m-am uitat pe el, am văzut că aicea e vorba de drum pietruit. Dacă te-ai uitat pe el… Dacă nu, ne mai întâlnim odată săptămâna viitoare. Uită-te pe el…
Colaborator: Da’ nu cred că s-a uitat. Fac pariu.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Nu știu!
Colaborator: El da… dacă a văzut suma, cred că…
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Nu știu, ALEX, tu te întâlnești cu el. Așa! Nu, zi-mi până lunea viitoare, uită-te pe el, dă-l la ăștia, la inginerii tăi pe aicea și uite, soluția dacă e să fie beton sau asfalt sau… zi-mi ce… cum. (…)”, au discutat trimisul DNA cu „clientul„ Direcției.
În continuare discuțiilor despre aranjamentele ofertei s-a alăturat și directorul Direcției Tehnice în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Florin Laurențiu Chirilă.
Acesta a participat activ la discuțiile dintre colaboratorul DNA și consilierul Cristea.
„(…) CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: FLORINACHE, nu te ținem mult.
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Da!
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Cu ALEX.
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Așa!
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Câteva probleme. Umpluturile din 99…
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Da.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Un grafic… un grafic de… de proiecție, ca să… ai terminat cu prietenul… subiectul pe SF? Cu…
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Da, tre’ să intre în… CTE.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Nu, nu, nu. Cu…
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: La ce te referi?
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: La opiniile de lângă… alea de… în fară de ce ne-a zis proiectantul, opiniile de… din afara…
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Adică… Nu, de aici din… da!
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Din… da. De peste tot.
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Le-am adunat…
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: A, le-ai centralizat?
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: … și… Da, bineînțeles. Și se face nota pentru CTE.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Ok!
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Intră în primul CTE preliminar deocamdată și imediat după… definitiv.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Ok!
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Astăzi aștept să-mi aducă nota.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Cine conduce CTE-ul acuma? Tu, nu?
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: N-a venit încă nicio decizie. Așa înțelesesem de la… MIHAI, dar nu știu.
(…) CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Dacă ești șef la CTE, să …[neinteligibil]…
(…) CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Bun. Asta… CTE preliminar cu opinii, cu neopinii. După aceea drumul a… care… de două sute de metri are, nu, drumul ăla?
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Ăla are două sute de metri, 150, 200 de metri… e mic, mă!
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: O sută, o sută …[neinteligibil]… Bun! Acolo te întâlnești tot cu… cu aceeași persoană, vedeți să-l… Îîî, întrebarea a fost pertinentă de ce pietruit și nu cu asfalt sau cu beton? Deasupra. Drumul ăla. [în mediul ambiental se percepe un ciocănit în ușă]
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Nu, mă, drumul ăla e din beton, nu e… dar …[neinteligibil]… …. …..
….. ….. …..
(…)CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Deci, ă… Așa! Ăsta este iarăși un SF care… la fel.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Drumul. Drumul… …[neinteligibil]…
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: E pentru, pentru punctele de vedere, îi dăm, îi dăm drumul.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Tu discuți…
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Ăsta este… da. Ăsta e la fază de SF.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: La SF.
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Da, tot la SF este.
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Bun! La, la SF… adică să… creeze o…
Colaborator: Păi, stai. Ai zis că e, e deja betonat.
CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU: Ă… Nu, nu, nu. Nu, el acuma… ă… a fost ceva. El niciodată n-a apărut ca drum, că de aia fac SF, nu fac DALI, dar… el tot timpul a fost folosit ca drum. (…)”, au discutat cei trei interlocutori surprinși pe „banda„ DNA.
În aceeași zi, se mai arată în dosarul analizat de judecătorul de la Tribunalul București, în jurul orei 21:00, investigatorul cu identitatea atribuită a ajuns la locația indicată de Costea Vasile.
Din declarația acestuia combinată cu procesul verbal de redare ulterior, a reieșit că „după ce a ajuns la locație, investigatorul cu identitatea atribuită a fost percheziționat corporal de către acesta, fiindu-i arătat că nici Vasile Costea nu poartă tehnică de înregistrare”.
Vasile Costea a zis că va scrie pe hârtie doleanțele sale și vor discuta pe marginea acestora. În continuare, a scris niște cifre pe o foaie spunând că sunt sumele pe care e dispus să le dea pentru a câștiga licitații, după cum urmează:
pentru facilitarea obținerii contractului de achiziție publică cu denumirea ”Sistematizare și acces parcare P9 și organizare de șantier (proiectare și execuție)”, având publicat anunțul de participare a promis suma de 100.000 euro;
„(…) COSTEA VASILE: Fii atent, avem aşa, noi avem aşa: una care e în lucru acuma… /
Colaborator: Da, la care se adaugă…
COSTEA VASILE: E… e una care este de 4 mil, da?
Colaborator: Da.
COSTEA VASILE: Euro. Este… şi care… la care noi am mers cu 85… da, foarte jos, că am zis că vrem să… s-o luăm.
Colaborator: Bun.
COSTEA VASILE: Da? Adică ne-am dus jos-jos. Asta este… eu… eu la asta aş merge… adică cât… cât mi-e mie bine, ca să nu săr …[neinteligibil]…
Colaborator: Aşa…
COSTEA VASILE: …[vorbeşte pe un ton scăzut]… 2 virgulă 5. Şi vine aici, egal… o sută. (…)”, a fost propunerea afaceristului Costea către colaboratorul DNA
Procurorii au verificat atent pe platforma electronică SEAP (www.e-licitație.ro), și au descoperit anunțul de participare nr …., cu procedură în desfășurare, pentru contractul având denumirea „Sistematizare și Acces Parcare P9 și Organizare de Șantier (Proiectare si executie)”, cu o valoare totală estimată de 22.687.250,00 RON.
Șapte oameni de afaceri între care și fostul fotbalist și președinte al Farul Constanța, Petre Buduru, dar și președintele PSD al municipiului Constanța, Ion Dumitrache, pentru care procurorii DNA de la Secția a II-a au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile, au fost lăsați în libertate, sub control judiciar de către judecătorii care au analizat propunerile DNA.
Este de menționat că DNA a Transmis Tribunalului București două referate cu propunerea arestării preventive pentru un lot de șapte și respectiv 12 persoane, iar Curții de Apel București o propunere de arestare preventivă în cazul lui Dumitrache.
Tribunalul București a respins propunerea de arestare preventivă pentru lotul I, care viza oamenii de afaceri, între care și Buduru, iar Curtea de Apel București a respins propunerea DNA în cazul președintelui PSD municipiului Constanța.
În ambele cazuri magistrații de la cele două instanțe au stabilit totuși ca cele opt persoane să fie cercetate în continuare sub control judiciar luat pe o durată de 60 de zile, stabilind obligații și măsuri față de cei vizați.
În cazul lotului II, cel de 12 persoane Tribunalul București a rămas în pronunțare dar a amânat luarea unei decizii cu privire la propunerea anchetatorilor DNA pentru miercuri.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 februarie 2025, respectiv 25 februarie 2025, față de:
– CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU, director Direcția Tehnică în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
– VIȘAN GEORGE-GABRIEL, director Comercial în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
– CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL, consilier al directorului general al C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită (4 infracțiuni) și complicitate la dare de mită (3 infracțiuni din care 2 în formă continuată);
– MOCANU LUCIANA-IZABEL, funcționar în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
– DUMITRACHE ION, șeful organizației municipale Constanța a unui partid politic, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită și infracțiunii constând în fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
– VOINESCU IONUȚ, ofiţer de poliţie în cadrul Gărzii de Coastă, pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și
– 12 persoane fizice fără calitate specială, oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită sau complicitate la dare de mită.
Cei 17 (șaptesprezece) inculpați menționați anterior vor fi prezentați la data de 25 februarie 2025 cu propunere de arestare preventivă Tribunalului București.
Inculpatul Dumitrache Ion va fi prezentat la data de 25 februarie 2025 cu propunere de arestare preventivă Curții de Apel București, într-o cauză disjunsă din prezentul dosar.
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus următoarele:
1. punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 februarie 2025, față de inculpații:
– BANIAS EMIL-SORIN, director Sucursale în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
– IFIMOV OTILIA, funcționar în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
2. punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 24 februarie 2025, față de inculpații:
– ISAREV FLOAREA, șef serviciu Licențe și Autorizări în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
– STĂETU MIHAELA-ALINA, BRĂTULESCU SERGIU-IONUȚ, SOARE ANA-MARIA, funcționari în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
– trei persoane fizice fără calitate specială, reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită;
3. punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M.B.G., persoană fizică fără calitate specială, reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită;
4. efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 11 (unsprezece) suspecți:
– opt societăți comerciale S.C. JT TERMINAL CONSTANȚA S.R.L., S.C. BOSKALIS S.R.L., S.C. SEA CONTAINER SERVICES S.R.L., SC ALMATRANS SRL, VAN OORD DREDGING AND MARINE CONTRACTORS B.V. ROTTERDAM – SUCURSALA CONSTANȚA, S.C. ABC VAL S.R.L., S.C. ALMMA CONTRACTORS GROUP S.R.L., S.C. BETOANE și PREFABRICATE S.R.L., pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită sau complicitate la dare de mită și
– trei persoane fizice fără calitate specială, reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită.
În prezentul dosar, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în vederea documentării unor infracțiuni de luare și dare de mită presupus a fi comise de către funcționari publici și oameni de afaceri în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care arată că în perioada 2024 – 2025, mai mulți oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale ar fi promis și ar fi remis funcționarilor publici menționați anterior sume de bani cuprinse între 2.000 de euro și 100.000 de euro, precum și alte bunuri, pentru a le oferi susținere și pentru a fi ajutați să își dezvolte afacerile pe care le desfășoară în zona Portului Constanța.
Sumele de bani ce ar fi fost primite cu titlul de mită de către funcționarii publici sunt de aproximativ 350.000 de euro.
În concret, oamenii de afaceri și reprezentanții societăților comerciale ar fi urmărit prin aceste demersuri următoarele:
– facilitarea la nivelul conducerii C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a procedurilor necesare realizării cesionării unor bunuri imobile și intabularea ulterioară a acestora pe numele unei societăți comerciale;
– urgentarea îndeplinirii actelor necesare în vederea avizării și aprobării la nivelul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a unui racord de cale ferată;
– îndeplinirea actelor necesare în vederea prelungirii unui contract de colectare a deșeurilor încheiat de aceeași companie națională în beneficiul societății deținute de inculpatul B.P.;
– asigurarea accesului exclusiv al unor societăți comerciale la anumite dane;
– câștigarea unor licitații și atribuirea preferențială a unor contracte precum: „Umpluturi și sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio –maritimă a Portului Constanța și organizarea execuției lucrărilor”, „Extinderea cheurilor Danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor”, „Realizare cheu estacadă în zona Danei 97 în Portul Constanța și organizare de șantier”, „Dragaj de investiții în Porturile maritime”, „Lucrări de întreținere a drumurilor și platformelor de circulație cu îmbrăcăminte din beton în porturile maritime”, „Drum de legătură est-vest rădăcină mol IV-V și organizarea execuției lucrărilor”;
– aprobarea unor proiecte care vizează extinderea operațiunilor desfășurate de unele societăți comerciale, cum ar fi: „Terminal de produse lichide – Port Constanța – Dana 97”;
– urgentarea procedurilor de plată a unor facturi fiscale emise de societățile comerciale pentru lucrările efectuate;
– închirierea / concesionarea de terenuri în regim preferențial;
– angajarea unor persoane în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.
Sumele de bani ce ar fi fost promise de către oamenii de afaceri, în contextul menționat anterior, sunt estimate la aproximativ 6.000.000 de euro, la acest moment al cercetărilor.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei șapte inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală,
– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Celor șapte inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaților, respectiv suspecților li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale, în conformitate cu prevederile 307 și 309 Cod de procedură penală.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.