Practicarea MMA în Afganistan, interzisă deoarece ”contrazice învăţăturile islamului”

Practicarea artelor marţiale mixte (MMA) în Afganistan nu mai este posibilă. Miercuri, autorităţile sportive ale guvernului taliban au anunţat vestea într-un comunicat transmis AFP.

Autorităţile au stabilit că acest sport este problematic din punctul de vedere al legii Sharia şi că, în multe privinţe, ”contrazice învăţăturile islamului”. ”Acesta este motivul pentru care a fost luată decizia de a interzice artele marţiale mixte în Afganistan”, au precizat autorităţile.

Presa locală relatează că o anchetă privind conformitatea MMA cu legea islamică a fost efectuată la cererea Ministerului pentru Propagarea Virtuţii şi Prevenirea Viciilor (PVPV), iar verdictul este clar. Considerat un sport prea violent, artele marţiale mixte sunt interzise.

MMA este un sport de luptă extrem care combină tehnici şi reguli din mai multe discipline, de la wrestling la judo şi box thailandez.

Foarte popular în Afganistan, acest sport, care îşi are originea în Brazilia, permite lovituri de picior, pumni, genunchi şi coate. Sportul nu este o disciplină olimpică, în parte din motive de siguranţă.

Patru dintre cei unsprezece sportivi afgani care au luat parte la Jocurile de la Paris, fie în cadrul echipei naţionale, fie în cadrul echipei olimpice de refugiaţi, au fost sportivi de arte marţiale.

Conducerea PNL se reuneşte pentru convocarea Consiliului Naţional în care va fi validată candidatura lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale / Liberalii, analiză în urma atacurilor PSD

STUDIU: Şcolarizarea unui copil în România costă peste 30.000 lei. Experţii spun că sprijinul emoţional este la fel de important