Prahova: Intervenţie urgenţă a Poliţiei după ce un tânăr care avea montată o brăţară de monitorizare întrucât şi-a agresat bunica a rupt dispozitivul

#image_title

Poliţiştii din Prahova au intervenit de urgenţă, vineri, pentru căutarea unui tânăr care avea montată o brăţară de monitorizare şi care a rupt dispozitivul. În paralel, un echipaj s-a deplasat la locuinţa victimei bărbatului, care este bunica acestuia, pentru a se asigura că femeia nu este atacată din nou.

Intervenţia poliţiştilor din Prahova a avut loc, vineri, în zona localităţii Filipeştii de Târg, pentru găsirea rapidă a unui bărbat de 27 de ani care a încălcat condiţiile impuse prin ordin de protecţie.

 
”Poliţiştii specializaţi din cadrul Dispeceratului SIME au primit, în jurul orei 12.00, o alertă ce indica accesul neautorizat la dispozitivul de monitorizare electronică montat unui bărbat, urmată de pierderea conexiunii. Verificările de urgenţă au stabilit că acesta ar fi desprins brăţara dispozitivului şi ar fi abandonat-o într-o încăpere a unui spital dezafectat din localitatea Filipeştii de Târg. În acel moment, a fost declanşată o amplă operaţiune de căutare pe raza întregului judeţ”, informează reprezentanţii Poliţiei judeţene Prahova.

 
În scurt timp de la declanşarea alertei, bărbatul a fost găsit într-o zonă împădurită din localitatea Filipeştii de Târg şi dus la sediul unităţii de poliţie.
 
Între timp, pentru a preveni un risc iminent, un echipaj al Poliţiei a mers la locuinţa bunicii bărbatului, victimă în dosarul în care acesta a intrat în sistemul de monitorizare electronică. 
 
Prahoveanul de 27 de ani fusse reţinut, în 5 august, după ce şi-a agresat fizic bunica, lovind-o în repetate rânduri în zona feţei. Pentru a proteja victima, autorităţile au emis un ordin de protecţie provizoriu şi au montat dispozitivul de monitorizare electronică.
 
”Acest caz evidenţiază rolul esenţial al Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică în prevenirea faptelor de violenţă şi în localizarea operativă a persoanelor supravegheate. Semnalul de alertă transmis în timp real a permis atât protejarea victimei, cât şi depistarea rapidă a bărbatului”, transmit, în acest context, reprezentanţii Poliţiei Prahova.

Germania îşi schimbă major poziţia şi suspendă exporturile de armament pe care Israelul le poate folosi în Războiul din Fâşia Gaza. De la 7 octombrie 2023 şi până în mai, Germania a exportat în Israel armament în valoare de aproape o jumătate de miliard d

FOTO: O simplă greșeală, o amendă uriașă: Sancțiune de 8.000 lei după ce poliția i-a identificat