Prelevare de probe din apa Mării Negre/ Fechet afirmă că, în contextul poluării din Kerci, a solicitat ca determinarea hidrocarburilor din apă să se facă cu o intensitate mai mare, tocmai pentru a avea semnale timpurii

Autorităţile au prelevat, marţi, probe din apa Mării Negre, în cadrul primei campanii de monitorizare din acest an. În contextul poluării din Strâmtoarea Kerci, ministrul Mediului, Mircea Fechet, care a participat la acţiune, a cerut ca determinarea hidrocarburilor din apa Mării Negre să se facă cu o intensitate mai mare, tocmai pentru a avea semnale timpurii, pentru a fi luate decizii dacă situaţia o va impune. ”Deocamdată, monitorizăm şi mergem pe principiul că e mai bine să fim în alertă decât să avem vreo surpriză care să pună turismul sau starea litoralului românesc în pericol”, a transmis el.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat, marţi dimineaţă, la o acţiune de prelevare de probe din Marea Neagră, în contextul poluării din Strâmtoarea Kerci, care a avut loc în decembrie 2024. La acţiune au mai participat secretarul de stat din Ministerul Mediului Dan Chiru, reprezentanţi ai ABADL, ai MMAP, ai INCDM – Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Marina „Grigore Antipa”, iar deplasarea în larg s-a făcut cu Nava Marina I a ABA Dobrogea-Litoral (ABADL).

”M-am bucurat să îi pot însoţi pe colegii de la ABA Dobrogea-Litoral în prima campanie de monitorizare a Mării Negre de anul acesta, care va dura patru-cinci zile şi la sfârşitul căreia vom obţine informaţii privind starea fizico-chimică a apei Mării Negre. Această monitorizare are loc de patru ori pe an. Ne interesează cu atât mai mult, cu cât imaginile pe care le văd aproape în fiecare zi în presa locală din regiunea Peninsulei Crimeea, mai ales, sunt absolut îngrijorătoare. Discutăm deja despre sute de delfini morţi, despre mii de păsări moarte, despre zeci de kilometri de ţărm afectat, în contextul scufundării celor două vase, în strâmtoarea Kerci, un dezastru ecologic, lucru care ne îngrijorează foarte mult”, a declarat Fechet.

El şi-a exprimat îngrijorarea privind posibilitatea ca unda de poluare să ajungă în dreptul litoralului românesc.

”Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii specialişti – şi evaluând modelările matematice pe care aceştia le-au făcut, care vizează viteza şi direcţia curenţilor marini, direcţia şi viteza vântului, temperatura apei Mării Negre şi temperatura exterioară, riscul ca unda de poluare să ajungă şi pe litoralul românesc este extrem de mic. Însă, uitându-mă pe hartă şi văzând că Peninsula Crimeea – zona Sevastopol, zona Yalta – este undeva la jumătatea distanţei dintre strâmtoarea Kerci şi Constanţa, nu pot să nu mă gândesc că, în aceste condiţii, există, totuşi, un risc, chiar dacă e foarte mic, şi acesta este şi unul dintre motivele pentru care am solicitat colegilor, atât de la ABA Dobrogea-Litoral, cât şi celor de la institutele din Constanţa, ca determinarea hidrocarburilor din apa Mării Negre să se facă cu o intensitate mai mare, tocmai pentru a avea semnale timpurii, pentru a ne ajuta să luăm anumite decizii dacă situaţia o va impune. Deocamdată, monitorizăm şi mergem pe principiul că e mai bine să fim în alertă decât să avem vreo surpriză care să pună turismul sau starea litoralului românesc în pericol”, a subliniat ministrul Mediului.

Parametrii fizico-chimici analizaţi, conform Manualului de Operare, sunt: fizico-chimici generali: transparenţa, condiţii termice/temperatura apei, condiţii de oxigenare (oxigen dizolvat şi materii organice), stare acidifierii (pH), salinitate, nutrienţi; alţi poluanti specifici – de exemplu, hidrocarburi petroliere (indice total de hidrocarburi);  metale grele şi micropoluanti organici.

Potrivit Ministerului Mediului, în cazul Mării Negre, au fost stabilite secţiuni de monitorizare, atât pentru corpurile de apă costiere (de la linia de bază a ţărmului până la o milă marină între Periboina şi Vama Veche), corpul de apă tranzitoriu marin (Chilia-Periboina), cât şi pentru apele teritoriale (până la 12 mile marine), respectiv 15 secţiuni (transversale) de monitorizare. Aferent acestor secţiuni, s-au stabilit 27 de puncte de prelevare la diverse adâncimi, din care 18 puncte de prelevare sunt situate dincolo de adâncimea de 5 metri (pentru acestea se foloseşte nava la prelevare).

Cea mai nordică secţiune este cea de la Golful Musura – Bara Sulina, iar în partea de sud, secţiunea de la Vama Veche. În partea de nord, spre Ucraina, monitorizarea se face în Secţiunea Goful Musura – Bara Sulina în zona de ţărm, la adâncimea de 5 metri şi la 12 mile marine.

Goran Ivanisevici a anunţat că a pus capăt colaborării cu Elena Rîbakina

Răsturnare de situație în dosarul morții unui fost jurnalist român, executat cu șase gloanțe de un polițist începător