Premier League: Chelsea – Arsenal 1-1, un egal pentru podium

Echipa engleză Chelsea a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Arsenal Londra, în etapa a 11-a din Premier League.

În prima repriză Arsenal a trecut pe lângă deschiderea scorului, Kai Havertz având un gol anulat de VAR în minutul 34. După pauză, oaspeţii au reuşit să înscrie, prin Martinelli, care a primit excelent de la Odegaard, în minutul 60. Egalarea a venit unsprezece minute mai târziu, când Enzo Fernandez a oferit pasa decisivă, iar Pedro Neto a marcat. Bukayo Saka s-a accidentat şi nu a mai putu continua, fiind schimbat în minutul 81, iar derby-ul londonez s-a terminat la egalitate, 1-1.

Chelsea şi Arsenal au ajuns, ambele, la 19 puncte, făcând parte dintr-un grup de patru echipe care au adunat acest număr de puncte. În clasament, însă, Chelsea ocupă locul al treilea al podiumului, în timp ce Arsenal se află pe locul 4.

 

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

Referendumul din București a intrat în criză de timp: BEC solicită intervenția premierului Ciolacu (surse)