Premier League: Manchester United – Fulham 3-2 în prelungiri, după ce oaspeţii egalaseră la doi

Echipa engleză Manchester United a învins duminică, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Fulham, în etapa a 24-a din Premier League. Gazdele au condus cu 2-0, fiind egalate pe final.

Elevii lui Michael Carrick au primit un penalti în minutul 18, dar VAR-ul a anulat decizia arbitrului. Însă un minut mai târziu, Casemiro a înscris, din assistul lui Bruno Fernandes, iar în repriza secundă Matheus Cunha a majorat avantajul gazdelor, în minutul 56. Fulham a avut însă câteva minute de foc, în care au reuşit să egaleze. Raul Jimenez a redus din diferenţă, dintr-un penalti, în minutul 85, iar Kevin a adus egalarea, în primul minut al prelungirilor. Bruno Fernandes a fost însă, din nou, servant, în minutul 90+4, şi Benjamin Sesko a închis tabela la 3-2.

Echipa lui Carrick a ajuns la 41 de puncte şi este pe locul al patrulea în clasament. Fulham e pe locul 8, cu 34 de puncte.

Într-un alt meci, Aston Villa, echipa de pe locul 3, a pierdut, acasă, cu Brentford, 0-1.

 

Forţele pakistaneze au ucis 145 de militanţi după atacurile coordonate din provincia Balochistan

Cutremur slab produs în zona seismică Vrancea, Buzău, duminică, cu magnitudinea 3.7