Premiera absolută a operei „D’ale carnavalului” de Dan Dediu va avea loc în 17 şi 18 mai la Opera Naţională Bucureşti. Libretul şi conceptul regizoral aparţin regretatului maestru Ştefan Neagrău, iar adaptarea scenică este semnată de Eugen Dediu. Scenografia poartă semnătura Vioricăi Petrovici, iar coregrafia este realizată de Valentin Stoica. Conducerea muzicală este asigurată de către maestrul Tiberiu Soare, dirijorii corului sunt Adrian Ionescu şi Ethan Schmeisser, iar corul de copii este pregătit de Smaranda Morgovan.
Cele două reprezentaţii cu titlu de premieră vor avea loc în 17 şi 18 mai, de la ora 18:30.
Inspirată din piesa de teatru a lui I.L. Caragiale, D’ale carnavalului surprinde atmosfera unui mic oraş de provincie în preajma carnavalului, aducând în prim-plan personaje pitoreşti, pline de defecte şi slăbiciuni omeneşti. În centrul acţiunii stau încurcăturile amoroase dintre Nae Girimea, frizerul seducător, Miţa Baston (damă temperamentală) şi Didina Mazu (o altă amantă geloasă). Pe fundal, apar şi alte figuri caraghioase – Iordache, crâşmarul intrigant, şi Catindatul, un candidat politic fără scrupule. În goana lor după dragoste, bani şi prestigiu, personajele ajung să se încurce în minciuni şi situaţii absurde. Universul lui Caragiale rămâne surprinzător de actual, defectele, ambiţiile şi micile absurdităţi ale personajelor sale continuă să reflecte cu ironie lumea în care trăim.
Compozitorul Dan Dediu: „După experienţa din 2012 cu O scrisoare pierdută am considerat că am găsit „tonul” muzicii pentru lumea lui Caragiale. Ştefan Neagrău a scris în 2021 un libret inspirat la D-ale carnavalului, foarte bine închegat, cu sevă de operă buffă mozartiană (mi-a sunat mult a Così fan tutte), în versuri cu ritm şi rimă, anexându-i chiar şi un subtitlu neaoş: Bărbierul din Chitila. O minunăţie de adaptare şi de creaţie poetică! Am lucrat apoi doi ani să compun muzica. Am mai tăiat nişte fragmente de pantomimă, pentru că se lungea nejustificat acţiunea la începutul tabloului al treilea, dar în mare am lăsat tot ceea ce a imaginat Ştefan Neagrău şi am încercat să mă pliez pe temporalitatea libretului său. Tot timpul ne-am sfătuit şi am corespondat, ajungând să ne completăm reciproc şi să propunem rezolvări în deplină armonie. M-am amuzat cu personajele lui Caragiale şi am încercat să găsesc câte un specific muzical pentru fiecare din ele, folosind muzici din geografii diverse, precum şi genuri mai la modă sau mai desuete. Mi-am dat seama că aceste personaje stau cu chirie în propria lor viaţă. Şi atunci am închiriat şi eu recuzită muzicală din spaţii şi timpuri diferite”.
Montarea operei „D’ale carnavalului” continuă parcursul început în 2012 cu „O scrisoare pierdută”, consolidând demersul Operei Naţionale Bucureşti de a transpune scenic, în cheie modernă, titluri emblematice ale literaturii dramatice româneşti. Prin acest proiect, Opera Naţională Bucureşti îşi reafirmă misiunea de a promova cultura naţională şi creaţia contemporană, aducând în faţa publicului opere originale semnate de compozitori români.
Premiera din 18 iunie marchează deschiderea ediţiei a 34-a a festivalului internaţional Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi 2025 – „Constelaţia Carnaval”.
Distribuţia: Nae Girimia – Alexandru Constantin/Adrian Mărcan; Iancu Pampon – Marius Boloş/ Ion Dimieru; Crăcănel – Liviu Indricau/ Dumitru Filip (invitat); Un catindat – Andrei Lazar/ Andrei Petre; Iordache – Daniel Filipescu/ Dan Indricău; Un Ipistat – Iustinian Zetea/ Andrei Cocîrlea (invitat); Didina – Mihaela Işpan/ Sorana Negrea; Miţa – Veronica Anuşca/ Marta Sandu Ofrim; O tânără – Andreea Guriţă Novac/ Alexandra Manole; Un chelner – Octavian Creţu. Pregătire muzicală: Luminiţa Berariu, Mădălina Florescu, Mihaela Vîlcea, Gabriel Gîţan. Asistent regie – Claudia Machedon; dirijor asistent – Mircea Pădurariu; pianist Corepetitor Cor – Sabin Orbulescu; pianist Corepetitor Cor copii – Bogdana Cocîrlea. Cu participarea Corului, a Orchestrei şi a Corului de Copii ale Operei Naţionale Bucureşti.
Bilete pe https://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.