Premierul Bolojan, despre reforma administrativă: Avem peste 700 de primării care nu vor avea nevoie de reorganizări de personal, dar şi celelalte cred că pot face paşi importanţi pentru aceşti factori de dezvoltare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, despre reforma administrativă, că avem peste 700 de primării care nu vor avea nevoie de reorganizări de personal, dar şi celelalte primării crede că pot face paşi importanţi pentru dezvoltare, el arătând că primăriile trebuie să existe pentru a face proiecte pentru oameni şi condiţii mai bune şi servicii mai bune şi nu să avem doar cetăţeni care plătesc impozite.

”În proiectul de reforma de administraţie, pe lângă auditul de personal care trebuie făcut, sunt foarte multe prevederi care ţin de decentralizarea unor decizii către autorităţile locale, de creştere a capacităţii acestora de a-şi exercita competenţele administrative în domeniul urbanismului, în domeniul colectării impozitelor, în domeniul politicilor publice locale, în aşa fel încât să nu fie doar o reducere a bazei de cheltuieli  care, nu trebuie să ne ascundem, este corect să se facă acolo unde cheltuielile de personal sunt nejustificate, pentru că se fac din banii cetăţenilor sau din banii împrumutaţi pentru care plătim dobândi foarte mari”, a spus premierul Ilie Bolojan, la Digi24, despre reforma administraţiei, pusă în transparenţă decizională.

Şeful Executivului a arătat că autorităţile locale trebuie să fie factor de dezvoltare pentru comunităţile lor, în aşa fel încât primăriile să existe pentru a face proiecte pentru oameni şi condiţii mai bune şi servicii mai bune şi nu să avem doar cetăţeni care plătesc impozite.

”Avem multe primării care sunt factor de dezvoltare transpolitic, din toate zonele, din toate regiunile şi avem peste 700 de primării în această situaţie care nu vor avea nevoie de reorganizări de personal, dar şi celelalte cred că pot face paşi importanţi pentru aceşti factori de dezvoltare”, a subliniat premierul.

 

Ilie Bolojan: Proiectul privind cumulul pensie-salariu este pregătit şi în zilele următoare îl veţi vedea adoptat de guvern / După ce s-a pensionat, nu mai poate beneficia şi de pensie integral şi de salariu, ci doar de 15% din valoarea pensiei

Ilie Bolojan: Proiectul privind cumulul pensie-salariu este pregătit şi în zilele următoare îl veţi vedea adoptat de guvern / După ce s-a pensionat, nu mai poate beneficia şi de pensie integral şi de salariu, ci doar de 15% din valoarea pensiei