Premierul Bolojan explică de ce nu s-a ţinut cont de propunerea preşedintelui privind normele tranzitorii pentru pensionarea magistraţilor: Nu a fost un amendament în acest sens

Știri de azi | Premierul Bolojan explică de ce nu s-a ţinut cont de propunerea preşedintelui privind normele tranzitorii pentru pensionarea magistraţilor: Nu a fost un amendament în acest sens - Știri de azi |
#image_title

Premierul Ilie Bolojan a explicat, marţi, că la adoptarea reformei fiscal-bugetare privind judecătorii şi procurorii nu s-a ţinut cont de propunerea preşedintelui Nicuşor Dan privind creşterea perioadei vizând normele tranzitorii pentru pensionarea magistraţilor de la 10 la 15 ani pentru că nu a fost depus în Parlament un amendament în acest sens.

”Cred că fiecare om care ocupă o funcţie publică, ministru, premier, preşedinte de partid, preşedintele României, are puncte de vedere vis-a-vis de un proiect sau altul. Şi dânsul a avut un punct de vedere. Un punct de vedere trebuie transpus, în practică, într-o modalitate în care poate fi transpus. Gândiţi-vă că noi am avut un pachet care a fost dat în consultare către instituţiile care reprezintă sistemul judecătoresc din România, CSM-ul, de exemplu, dacă din Parlament nu ne-a venit o propunere de modificare pe componenta de amendamente, înseamnă că nu poţi să modifici un proiect din moment ce l-ai promovat şi pus în consultare într-o anumită formă, decât dacă îţi vin amendamente. Şi aşa cum aţi văzut, acolo unde au venit amendamente din Parlament, o parte au fost acceptate, o parte au fost respinse. Pe componenta de magistraţi nu am avut un astfel de amendament”, a explicat Ilie Bolojan, marţi, într-o conferinţă de presă.

 
El şi-a menţinut decizia conform căreia, dacă proiectul care vizează pensiile magistraţilor nu va trece de Curtea Constituţională, Guvernul nu va mai avea ”legitimitatea” de a lua măsuri similare pentru alte domenii de activitate în care angajaţi din sectorul public au privilegii.

 
”Am explicat şi data trecută că, atunci când ai un proiect foarte important, care este un jalon pentru a lua alte decizii asemănătoare, dacă el nu trece, e greu de presupus că un guvern mai are legitimitatea să vină cu măsuri asemănătoare în alte domenii”, a adăugat Ilie Bolojan.

Știri de azi | Daniel David: Miza trebuie să fie regândirea profesiei de director de şcoală / Acum profesorul devine director, dar există şi un model managerial în care unii directori se pot suspenda din poziţia didactică, să devină manageri - Știri de azi |

Daniel David: Miza trebuie să fie regândirea profesiei de director de şcoală / Acum profesorul devine director, dar există şi un model managerial în care unii directori se pot suspenda din poziţia didactică, să devină manageri

Știri de azi | Bolojan: Stabilitatea din coaliţie se va vedea la finalul săptămânii unde, dacă vor fi depuse moţiuni de cenzură, se va vedea cum funcţionează această coaliţie în Parlament - Știri de azi |

Bolojan: Stabilitatea din coaliţie se va vedea la finalul săptămânii unde, dacă vor fi depuse moţiuni de cenzură, se va vedea cum funcţionează această coaliţie în Parlament