Premierul Bolojan, întâlnire cu Sebastian Ebel, CEO al TUI Group / Discuţii despre perspectivele de creştere a sectorului turistic românesc, potenţialul de creare de locuri de muncă şi posibilitatea extinderii activităţilor companiei în România

Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Sebastian Ebel, CEO al TUI Group, unul dintre cei mai mari operatori turistici integraţi la nivel internaţional, în contextul intrării oficiale a companiei pe piaţa din România. Discuţiile au vizat perspectivele de creştere a sectorului turistic românesc, potenţialul de creare de locuri de muncă şi posibilitatea extinderii activităţilor companiei în România.

”În cadrul întrevederii, reprezentanţii TUI Group au prezentat strategia de intrare şi dezvoltare a companiei în România, precum şi oportunităţile de colaborare în domeniul turismului şi al investiţiilor. Aceştia şi-au exprimat interesul pentru dezvoltarea de pachete turistice dedicate pieţei locale, incluzând vacanţe charter, sejururi pentru familii, circuite culturale şi city-break-uri”, arată Guvernul într-un comunicat oficial. 

 
Prim-ministrul Ilie Bolojan a salutat interesul investiţional al companiei şi a subliniat importanţa consolidării parteneriatelor cu investitori internaţionali care pot contribui la modernizarea şi diversificarea ofertei turistice naţionale, precum şi la creşterea competitivităţii României ca destinaţie turistică, prin valorificarea zonelor montane, a litoralului românesc, a multiplelor regiuni cu specific cultural, dar şi a altor zone cu potenţial turistic semnificativ.

 
” În acest context, s-a discutat identificarea unor formule de dezvoltare pentru aeroporturile care să opereze curse aeriene, în vederea îmbunătăţirii conectivităţii şi susţinerii fluxurilor turistice. De asemenea, în cadrul discuţiilor au fost abordate perspectivele de creştere a sectorului turistic românesc, potenţialul de creare de locuri de muncă şi posibilitatea extinderii activităţilor companiei în România, atât în zona de servicii IT, cât şi prin dezvoltarea unui hub IT dedicat, decizia de înfiinţare a acestuia fiind luată, urmând ca locaţia să fie stabilită ulterior”, precizează Guvernul. 
 
Premierul a arătat deschiderea autorităţilor române pentru dialog şi cooperare cu mediul de afaceri internaţional, în vederea susţinerii investiţiilor sustenabile şi a dezvoltării economice pe termen lung, transmiţând un mesaj clar de susţinere a investiţiilor şi încurajând prezentarea unor elemente concrete privind planurile de dezvoltare ale companiei în România, inclusiv un calendar estimativ de implementare, dimensiunea prezenţei locale, numărul de locuri de muncă vizate şi eventualele investiţii în infrastructură şi servicii. 
 
”La rândul său, ministrul Economiei Irineu Darău a anunţat că, în cursul acestui an, va fi consolidată organizarea managementului destinaţiilor turistice şi vor fi intensificate activităţile de marketing în vederea promovării produselor turistice, inclusiv către zona Mării Negre şi prin dezvoltarea infrastructurii aferente, în contextul alocării a 10 milioane de euro prin PNRR pentru susţinerea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei (OMD)”, se mai arată în comunicat. 
 
Din partea Guvernului, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, la întrevedere au mai participat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, şi consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Raul Gutin.
 
TUI Group (TUI AG, Germania) se află printre cei mai mari operatori turistici integraţi la nivel global, activând pe întreg lanţul turistic, de la turoperare şi distribuţie, la companii aeriene proprii, hoteluri şi resorturi, precum şi croaziere. 
 
Compania are o prezenţă puternică în Uniunea Europeană şi în Marea Britanie. În România, TUI a avut până acum o prezenţă mai degrabă indirectă şi intermitentă, concentrată în special pe litoral şi în retail, fără a dezvolta o operaţiune directă până în 2025.
 

UPDATE – Conferinţa de securitate de la Munchen. Merz şi Macron, vedetele primei zile a evenimentului / Programul de vineri

Moartea lui James Van Der Beek – Steven Spielberg a donat 25.000 de dolari pentru a ajuta familia actorului din „Dawson’s Creek”