Premierul ceh Babis îşi arată susţinerea pentru Viktor Orban înaintea alegerilor de duminică din Ungaria

Prim-ministrul populist ceh Andrej Babis l-a susţinut sâmbătă pe liderul maghiar Viktor Orban înaintea alegerilor parlamentare de duminică, afirmând că acesta este cea mai bună alegere pentru interesele Ungariei şi pentru stabilitate în aceste vremuri tulburi, relatează Reuters.

Sondajele de opinie indică faptul că Orban, un naţionalist care s-a ciocnit în repetate rânduri cu Bruxelles-ul şi menţine relaţii prietenoase cu Kremlinul, ar putea fi înlăturat după 16 ani de fostul său aliat, devenit lider al opoziţiei, Peter Magyar.

„Îl susţin pe Viktor Orban duminica aceasta. El a luptat întotdeauna pentru o Europă mai puternică, una construită pe pace, naţiuni suverane, state membre suverane şi competitivitate”, a scris Babis sâmbătă pe X. „În vremuri tulburi, alegerea stabilităţii şi a unui leadership dovedit contează mai mult ca niciodată”, a adăugat el.

Andrej Babis, un om de afaceri miliardar, s-a transformat dintr-un politician liberal pro-UE într-un aliat apropiat al lui Orban în cadrul grupului lor „Patrioţii pentru Europa” din Parlamentul European.

De când a revenit la putere anul trecut, după o perioadă petrecută în opoziţie, Republica Cehă şi-a redus drastic ajutorul acordat Ucrainei şi a refuzat să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat de UE pentru Kiev.

Poziţia Cehiei faţă de Rusia a rămas, totuşi, mai moderată decât cea a Ungariei şi Slovaciei.

Cabinetul lui Babis, care include un partid de extremă dreapta anti-NATO, încearcă să inverseze politicile de reducere a poluării ale UE şi pregăteşte legislaţie pentru a reforma mass-media publică şi a supune organizaţiile neguvernamentale unui control mai strict.

Oponenţii spun că planurile sunt inspirate de reformele maghiare şi slovace care subminează standardele democratice.

CITEȘTE ȘI Alegerile din Ungaria ar putea pune capăt erei Orbán şi redefini locul ţării în Europa, dar orice scenariu rămâne posibil viewscnt

Negocierile dintre SUA și Iran au început la Islamabad

Funeriu, după ce a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi cele aferente curriculumului Cambridge: Avem manuale ale căror pagini par concepute pentru imprimat pe tricouri, nu pentru înţeles în clasă / Apel către ministrul Educaţiei