Premierul Marcel Ciolacu se întâlneşte la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi urmează să discute despre portofoliul de comisar european din partea României şi despre stadiul îndeplinirii PNRR

Premierul Marcel Ciolacu se află, joi, într-o vizită de lucru la Bruxelles-Comisia Europeană, în care va avea o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi urmează să discute despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană, ulterior, premierul urmând să trimită numele şi nominalizarea viitorului comisar european Şeful Executivului este însoţit de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu. O altă discuţie vizează stadiul îndeplinirii PNRR.

Şeful Executivului va avea la ora 11:00 o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

La ora 12:30, premierul va avea declaraţii de presă, la Sediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE. 

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că joi va discuta la Bruxelles cu preşedintele CE Ursula von der Leyen despre stadiul îndeplinirii PNRR şi despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană, precizând că după această discuţie va trimite numele şi nominalizarea viitorului comisar european din partea României.

El a precizat că va discuta cu preşedinta CE şi despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană.

”După această discuţie voi trimite numele şi nominalizarea viitorului comisar european din partea României”, a precizat şeful Executivului.

Numele vehiculat pentru postul de comisar european este cel al europarlamentarului Victor Negrescu.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a lansat un atac, marţi, la adresa premierului Marcel Ciolacu, pe tema desemnării comisarului european din partea României, liderul liberal afirmând că acest post este al României şi nu al PSD şi nu este atributul unui singur om, fie el şi prim-ministru, ci este o decizie care trebuie luată în cadrul coaliţiei.

În plus, preşedintele PNL mai arăta că putem lua în calcul postul de comisar european pentru Agricultură, care va contribui şi la sprijinul atât de necesar de care au nevoie fermierii români, dar va cântări şi la susţinerea întregii regiuni.

Ciucă a făcut un apel către partenerii de coaliţie să lase deoparte interesul politic imediat şi să discute serios despre nevoile României, nu ale PSD.

”Campania electorală va trece, interesul poporului român rămâne!”, spunea Ciucă.

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a reacţionat, miercuri, la mesajul transmis de liderul PNL Nicolae Ciucă, privind consultările în coaliţie pe tema desemnării comisarului european din partea României, el afirmând că ieri, toată ziua a căutat să vadă când au fost consultările, acum cinci ani, făcute de liberali cu toată România, în desemnarea Adinei Vălean şi nu le-a găsit.

Tudose a ţinut să precizeze că este atributul primului-ministru de a face această nominalizare.

 
 
 
 
 

 

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: România şi-a îndeplinit ţinta europeană de stocare a gazelor pentru iarnă cu mai mult de două luni înainte de termen. Are deja înmagazinate 2,878 miliarde mc de gaze naturale, pentru un grad de umplere de 90,79%

Amenzi de aproape 70.000 de euro, date de ITM Timiş pentru muncă la negru în domeniul construcţiilor