Premiile Gaudeamus 2025 – „Fericirea e în actul următor”, de Marius Manole, cea mai râvnită carte a târgului; Humanitas, Corint şi Bookzone, votate de public

Premiul pentru Cea mai râvnită carte a târgului de Carte Gaudeamus Radio România a revenit în acest an volumului „Fericirea e în actul următor”, de Marius Manole, publicat de Editura Bookzone. Câştigătorii Trofeelor Gaudeamus, stabiliţi prin votul publicului, derulat de-a lungul celor cinci zie ale târgului (3-7 decembrie), pe bază de chestionare aplicate la ieşirea de la târg, au fost decernate Grupului Editorial Humanitas (locul 1), Grupului Editorial Corint (locul 2) şi Editurii Bookzone (locul 3).

Pe locurile imediat următoare, la diferenţă mică, s-au situat Grupul Editorial ART, Editura Litera, Editura Polirom, Editura Nemira şi Editura Trei.

Premiul Educaţia a fost acordat Editurii Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar Premiul de Excelenţă, acordat de Radio România, care constă în finanţarea parţială a unui proiect editorial, a fost atribuit la această ediţie Editurii Junimea, pentru diversificarea portofoliului editorial.

Premiul pentru Traducere „Antoaneta Ralian”, acordat de un juriu format din Denisa Comănescu, Ion Bogdan Lefter şi Bogdan Ghiu, a fost atribuit pentru traducere din limba română într-o limbă străină lui Corneliu Popa pentru traducerea în limba portugheză a poemelor lui Dinu Flămând – „La frontiera nopţii/ Na fronteira da noce”, Editura Junimea.

Pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română, premiul i-a revenit Luanei Schidu, pentru traducerea din limba engleză a volumului „Străinii noştri. Povestiri”, semnat Lydia Davis, publicat de Editura Vellant.

Handbal feminin: România, victorie cu Elveţia în ultimul meci la CM2025, cu prima şansă la clasarea finală pe locul 9

Cărţile scriitorilor români în topurile editurilor, la Gaudeamus – „În singurătatea minţii mele” de Gabriel Liiceanu, „Meserii nerecomandate femeilor” de Gabriela Adameşteanu, „Toate cărţile” de Igor Bergler