Preşedinta din Peru, Dina Boluarte, a fost destituită de Parlament, care a invocat „incapacitatea morală permanentă” a acesteia de a-şi exercita funcţiile

Știri de azi | Preşedinta din Peru, Dina Boluarte, a fost destituită de Parlament, care a invocat „incapacitatea morală permanentă” a acesteia de a-şi exercita funcţiile - Știri de azi |
#image_title

Preşedinta peruană, Dina Boluarte, a fost destituită în în noaptea de joi spre vineri, printr-un vot majoritar al Parlamentului, în urma mai multor moţiuni în acest sens depuse în cursul zilei de către principalele forţe politice din Adunare, relatează AFP.

 „Demiterea preşedintei a fost aprobată”, a anunţat preşedintele Parlamentului, José Jerí, la sfârşitul unei scurte şedinţe la care şefa statului nu s-a prezentat.

Principalele forţe politice din Parlament au depus joi cinci moţiuni de destituire. Examinarea a patru dintre acestea a fost aprobată cu majoritate de voturi de către Parlament.

Moţiunile au invocat „incapacitatea morală permanentă” a preşedintei de a-şi exercita funcţiile, potrivit documentelor citite la deschiderea şedinţei parlamentare.

Dina Boluarte, în vârstă de 63 de ani, a făcut deja obiectul mai multor tentative de destituire, fără ca vreuna dintre acestea să fi avut succes până în prezent.

Peru traversează cea mai gravă perioadă de instabilitate politică din istoria sa modernă, cu şase preşedinţi în aproape nouă ani. Ajunsă la putere după destituirea preşedintelui Pedro Castillo, într-un context de proteste reprimate violent care au făcut cel puţin 50 de morţi, Dina Boluarte se confruntă cu o lipsă de popularitate record.

Mandatul său este, de asemenea, afectat de mai multe scandaluri, printre care scandalul „Rolexgate”, referitor la ceasuri şi bijuterii de lux pe care nu le-ar fi declarat, şi o rinoplastie efectuată în iulie 2023, ţinută secretă, deşi legea o obliga să informeze Parlamentul.

În ultimele săptămâni, protestele antiguvernamentale s-au înmulţit în capitala Lima, în faţa valului de extorcări şi crime atribuite crimei organizate.

Știri de azi | Mircea Cărtărescu, autoironic lângă statuia lui James Joyce, după anunţul Premiului Nobel pentru Literatură: „Ne uneşte-aceeaşi soartă” - Știri de azi |

Mircea Cărtărescu, autoironic lângă statuia lui James Joyce, după anunţul Premiului Nobel pentru Literatură: „Ne uneşte-aceeaşi soartă”

Știri de azi | O nouă ediţie FIDELIS, lansată vineri – Titluri de stat în lei şi euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20% - Știri de azi |

O nouă ediţie FIDELIS, lansată vineri – Titluri de stat în lei şi euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%