„Suntem optimişti”, a adăugat ea la un miting popular în centrul capitalei, Ciudad de Mexico, referindu-se la noul termen limită de 2 aprilie stabilit de preşedintele SUA după o convorbire telefonică între cei doi şefi de stat săptămâna aceasta.
„Nu putem ceda în privinţa suveranităţii noastre, iar poporul nostru nu poate fi afectat de deciziile luate de guverne străine sau de o hegemonie străină”, a adăugat ea.
„Ne întâlnim pentru a ne felicita pentru că în relaţia cu Statele Unite, cu guvernul său, au prevalat dialogul şi respectul, iar taxele vamale au fost ridicate”, a spus ea în faţa a mii de oameni în Piaţa Zocalo, centrul istoric al oraşului Ciudad de Mexico.
Sheinbaum a anunţat această adunare miercuri, iniţial pentru a răspunde prin măsuri „vamale şi non-vamale” la tarifele americane de 25% care au intrat în vigoare marţi.
Preşedintele american a anunţat în cele din urmă o nouă amânare pentru 2 aprilie, după o conversaţie telefonică avută joi cu Sheinbaum.
Trump acuză Mexicul şi Canada, cei doi parteneri ai săi în Acordul de Liber Schimb Nord-American, că nu fac suficient pentru a combate traficul de fentanil şi imigraţia ilegală spre Statele Unite.
Mexicul este cel mai mare partener comercial al Statelor Unite, destinaţia a peste 80% din exporturile sale.
Sheibaum a confirmat, de asemenea, că, din iunie, Mexicul îşi va alege judecătorii şi magistraţii, o premieră mondială.
Acesta este rezultatul unei reforme a sistemului judiciar, criticată de opoziţia mexicană şi de administraţia fostului preşedinte american Joe Biden când a fost promulgată în septembrie anul trecut.