“Insula Chineria şi districtul său Santa Rosa sunt la fel de peruviene precum cartofii şi Machu Picchu”, a afirmat într-un discurs televizat preşedinta peruană aflată în piaţa centrală a insulei, la peste o mie de kilometri de Lima.
“Nu vom ceda niciun centimetru din teritoriul nostru”, a subliniat ea,
Preşedintele columbian Gustavo Petro transmite “mesaje inacceptabile şi comite acte inacceptabile care subminează fraternitatea” dintre cele două naţiuni, a apreciat preşedinta Boluarte.
Între Columbia şi Peru există un diferend vechi legat de frontiera din vecinătatea Amazonului; fluviul îşi schimbă frecvent cursul, iar ca urmare se formează insule noi.
Cea în cauză acum, Santa Rosa, are 3.000 de locuitori şi se învecinează şi cu Brazilia. Autorităţile de la Bogota o consideră o extensie a insulei Chineria, formată la scăderea nivelului Amazonului.
Perul a înfiinţat oficial districtul Santa Rosa în iulie şi a trimis funcţionari în regiune.
Columbia “nu recunoaşte suveranitatea Perului asupra insulei numite Santa Rosa şi nu recunoaşte autorităţile de facto impuse în regiune”, a declarat recent preşedintele columbian Gustavo Petro.
Guvernul columbian a cerut crearea unei comisii formate din reprezentanţi ai ambelor ţări care să se pronunţe asupra problemei.