Preşedinte CNAS: Valoarea punctului pe serviciu în ambulatoriul de specialitate creşte de la 1 ianuarie 2026 / Vom face, în zilele rămase din acest an, corecţiile necesare şi pentru medicina de familie

Preşedintele CNAS, Horaţiu-Remus Moldovan, a transmis, marţi seară, că, după ce valoarea punctului pe serviciu în ambulatoriul de specialitate a fost majorat începând cu 1 ianuarie, până la finalul anului se vor face corecţiile necesare şi pentru medicina de familie.

”Pentru medicii din ambulatoriul de specialitate am un singur mesaj pentru această seară (noapte): cuvântul dat este cuvânt respectat! De la 1 ianuarie 2026, valoarea punctului pe serviciu în ambulatoriul de specialitate va fi de 6,5 lei iar de la 1 ianuarie 2027 va creşte la 8 lei”, a transmis, marţi seară, preşedintele CNAS, Horaţiu-Remus Moldovan.

Acesta anunţă, de asemenea, că, până la finalul anului se va reglementa şi situaţia medicilor de familie.

”Împreună cu Ministerul Sănătăţii vom face, în zilele rămase din acest an, corecţiile necesare şi pentru medicina de familie, astfel încât tot ceea ce am discutat/agreat/negociat să devină realitate”, a mai transmis Moldovan.

Guvernul a intenţionat să amâne majorarea valorii punctului pe serviciu în ambulatoriul de la 5 la 6,5 lei începând cu 1 ianuarie 2026, aşa cum era aprobat anterior.

Intenţia a generat un mesaj dur al medicilor, dar aşa-numita ”Ordonanţă-trenuleţ”, care cuprinde amânarea mai multor cheltuieli bugetare, nu face referire la valoarea punctului pe serviciu în ambulator.

 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Toate facturile Ministerului Dezvoltării sunt la zi. Ministerul Dezvoltării intră fără arierate în Anul nou

Tenis: Venus Williams şi Andrea Preti au făcut a doua nuntă. După ceremonia din Italia, a urmat una în Florida