Preşedintele Asociaţiei Învingătorii Sclerozei Multiple, Simona Tănase, diagnosticată cu această afecţiune în urmă cu 20 de ani, afirmă că în România nu există, la nivel naţional, o statistică oficială cu privire la numărul pacienţilor cu scleroză multiplă. Ea estimează că în România sunt aproximativ 20.000 de pacienţi care suferă de această afecţiune.
”Scleroza multiplă este o boală relativ invalidantă. A ajuns la copii cu vârste foarte mici, din ce ştiu eu, în analele medicale erau, acum vreo doi ani, copii de doi ani diagnosticaţi. Din nefericire, sunt mulţi tineri afectaţi”, a afirmat, marţi seară, la , preşedintele Asociaţiei Învingătorii Sclerozei Multiple.
Simona Tănase a estimat că în România sunt peste 20.000 de pacienţi care suferă de scleroză multiplă.
Statisticile din urmă cu peste un deceniu arătau că aproximativ o mie de noi pacienţi sunt diagnosticaţi anual, iar aproximativ o mie dintre pacienţii diagnosticaţi mor.
”Nu avem nişte date statistice exacte”, a explicat Simona Tănase, ea arătând că nu există un registru de boală în cazul acestei afecţiuni. Simona Tănase a arătat că această situaţie este cauzată şi de faptul că unii dintre pacienţi iau tratament, iar alţii nu.
Reprezentanta asociaţiei de pacienţi a subliniat că dintre aceşti pacienţi cei mai mulţi sunt pensionaţi pe caz de boală, având în vedere numeroasele complicaţii ale acestei afecţiuni.