Preşedintele Bashar al-Assad ar fi părăsit Damascul, după ce rebelii au intrat în capitala siriană

Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a îmbarcat într-un avion şi a părăsit Damascul spre o destinaţie necunoscută, a anunţat agenţia de presă Reuters citând doi ofiţeri sirieni de rang înalt.

Monitorul de război SOHR mai spune că un avion privat care a părăsit aeroportul din Damasc îl transporta probabil pe Assad. Trupele guvernamentale de pe aeroport au fost evacuate după plecarea acestuia, a declarat acesta.

Acest lucru vine în timp ce forţele rebele spun că au început să intre în capitala siriană.

Rebelii ar fi eliberat prizonieri din Saydnaya, o închisoare descrisă de ONU drept un „abator uman”, unde mii de susţinători ai opoziţiei ar fi fost torturaţi şi executaţi. Alte mii de persoane ar putea fi reţinute în prezent.

Rebelli au anunţat că rizonierii au fost eliberaţi, numind acest lucru „sfârşitul erei de nedreptate” din Saydnaya. Videoclipuri neverificate care circulă pe reţelele de socializare par să arate oameni ieşind din incinta închisorii.

Asociaţia Deţinuţilor & Dispăruţilor din închisoarea Sednaya a declarat că deţinuţii eliberaţi se îndreaptă spre Manin, un oraş din apropierea Damascului.

Cancelarul german Scholz: Închiderile de fabrici Volkswagen ”nu sunt soluţia corectă”

Washingtonul anunţă un ajutor militar suplimentar de aproape un miliard de dolari pentru Ucraina