Preşedintele CNAS: În 2024, valoarea totală a medicamentelor gratuite şi compensate în România a ajuns la 23,6 miliarde lei, din care aproape 80% au fost medicamente inovative, iar aproximativ 20% generice şi biosimilare

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, afirmă că, din datele CNAS reiese că, în 2024, valoarea totală a medicamentelor gratuite şi compensate în România a ajuns la 23,6 miliarde lei, din care aproape 80% au fost medicamente inovative, iar aproximativ 20% generice şi biosimilare.

”Am extins lista de medicamente gratuite şi compensate pentru pacienţii asiguraţi care, de la 1 decembrie, pot beneficia de tratamente eficiente cu alte zeci de molecule inovative. Mai exact, este vorba despre pacienţii cu boli neurologice (inclusiv epilepsie la copii), miastenia gravis, boli endocrine şi metabolice, boli reumatologice şi pneumologice (BPOC şi astm bronşic), precum şi de cei care au afecţiuni oncologice şi boli rare (de ex. acondroplazie)”, a arătat Horaţiu Moldovan, într-un mesaj transmis joi seară.

Totodată, şapte medicamente şi-au pierdut exclusivitatea, permiţând introducerea variantelor generice şi biosimilare. Acestea sunt la fel de eficiente, dar au costuri mai mici cu aproximativ 35%, a precizat el.

”În România, medicamentele generice ajung să acopere mai mult de jumătate din tratamentele efective (52,7%), dovadă că acestea sunt o soluţie eficientă pentru a folosi raţional banii din sistemul de sănătate şi pentru ca mai mulţi pacienţi să beneficieze de medicamente noi, sigure şi la preţuri accesibile. Datele CNAS arată că, în 2024, valoarea totală a medicamentelor gratuite şi compensate în România a ajuns la 23,6 miliarde lei, din care aproape 80% au fost medicamente inovative, iar aproximativ 20% generice şi biosimilare”, a adăugat şeful CNAS.

Potrivit acestuia, bugetul din acest an, pentru medicamente, depăşeşte 26,2 miliarde lei, sumă ce reprezintă peste o treime din bugetul CNAS.

”Vorbim despre o creştere cu aproape 11% faţă de 2024 şi cu aproape 88% faţă de 2021, o creştere substanţială, care reflectă preocuparea reală şi constantă a CNAS pentru sănătatea publică. Ca preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate am o mare mulţumire că, prin dialog cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, prin transparenţă şi decizii bazate pe nevoile reale ale pacienţilor, putem aduce tratamentul potrivit mai aproape de cei care au nevoie de el. Măsurile de eficientizare din Sănătate la care ne-am angajat împreună cu Ministerul Sănătăţii şi pe care le-am prezentat în vară de la pupitrul Guvernului nu înseamnă austeritate, ci crearea şi punerea în funcţiune a unor mecanisme care ne permit să menţinem controlul asupra cheltuielilor publice, optimizându-le în beneficiul pacienţilor”, a conchis dr. Horaţiu-Remus Moldovan.

Guvernul a aprobat, joi, extinderea listei medicamentelor compensate şi gratuite, cu 41 de noi medicamente, dar şi a numărului de afecţiuni pentru care pot fi prescrise medicamente care se aflau deja în listă.

Washingtonul îi aduce un ultim omagiu lui Dick Cheney, fără Donald Trump

Washingtonul îi aduce un ultim omagiu lui Dick Cheney, fără Donald Trump