Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea: Peste 3,2 milioane euro, pentru dotarea cu aparatură medicală performantă a Spitalului Judeţean Vâlcea şi a Spitalului Mihăeşti

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, anunţă, marţi seară, semnarea a două contracte de finanţare, în valoare de peste 3,2 milioane de euro, pentru dotarea cu aparatură medicală performantă a Spitalului Judeţean Vâlcea şi a Spitalului Mihăeşti.

”Astăzi am semnat încă două contracte cu finanţare europeană, în valoare totală de peste 3,2 milioane euro, pentru dotarea cu aparatură medicală de ultimă generaţie a Ambulatoriilor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi a Spitalului TBC Mihăeşti”, anunţă, marţis eară, pe Facebook, Constantin Rădulescu.

Aacesta precizează că, pentru SJU Vâlcea, investiţia vizează dotarea ambulatoriului de specialitate cu: ecografe, ecocardiograf, test de efort cardiovascular, turn de endoscopie digestivă, electrocardiograf, cardiotocograf, videocolposcop, aspiratoare chirurgicale, dar şi aparatură esenţială pentru laboratorul de analize medicale.

În cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie ”Constantin Anastasatu” Mihăeşti, proiectul include dotări atât pentru ambulatoriul integrat, cât şi pentru Dispensarul TBC Bălceşti.

Vor fi achiziţionate: aparate de diagnostic Roentgen, sistem de bronhoscopie, defibrilatoare, spirometre, EKG-uri, analizoare automate, monitoare funcţii vitale, autoclave, taliometre cu cântar, mobilier, instrumentar şi echipamente IT pentru digitalizarea activităţii medicale.

”Investim în sănătate şi dotăm spitalele din judeţ cu aparatură medicală modernă, însă îmi doresc ca vâlcenii să fie sănătoşi şi să nu aibă nevoie de ea! Totuşi, pentru acele momente când sănătatea le este pusă la încercare, este esenţial ca pacienţii să fie trataţi bine şi să beneficieze de un diagnostic corect şi rapid, iar cadrele medicale să îşi poată desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii”, a mai transmis preşedintele CJ Vâlcea.

 

Anca Todoni, eliminare onorabilă în fața lui Jessica Pegula la Roland Garros

Acţiunile Tesla au urcat puternic marţi, după ce Elon Musk a promis că va fi ”super concentrat” pe conducerea companiilor sale, înaintea lansării Starship