În cadrul unei audieri, un parlamentar a întrebat dacă președintelui i s-a interzis să părăsească țara. „Da, este corect”, a declarat Bae Sang-up, un oficial din cadrul Ministerului Justiției.
Liderul în vârstă de 63 de ani este primul președinte sud-coreean în exercițiu care face obiectul acestei sancțiuni. Coreea de Sud se află într-un haos politic de când acesta a instaurat legea marțială marți seara, pentru a fi nevoit să o anuleze după doar șase ore, sub presiunea parlamentului și a cetățenilor.
Fostului ministru al Apărării, Kim Yong-hyun, care era în funcție la momentul loviturii de stat și a fost arestat duminică dimineața, are și el interdicția de a părăsi țara. Ministrul de Interne, Lee Sang-min, a demisionat. Politicienii Kim, Lee și Yoon sunt toți anchetați pentru „rebeliune”.
Cu toate acestea, Yoon Suk Yeol a supraviețuit unei moțiuni de punere sub acuzare supusă la vot în parlamentul dominat de opoziție, sâmbătă seara, deoarece Partidul Puterii Poporului (PPP) a boicotat votul, care a fost invalidat din cauza lipsei de cvorum.
PPP a explicat apoi că a „obținut” de la președintele Yoon, în schimbul acestui boicot, „promisiunea” acestuia că va demisiona și va lăsa guvernarea în seama partidului său și a prim-ministrului.