Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că viitorul selecţioner trebuie să fie român şi că federaţia nu ar fi de acord ca acesta să antreneze şi o echipă de club.
”Nu vom accepta ca un antrenor să antreneze şi la echipa de club, la fel cum nu vom accepta niciodată să plătim sume de bani pentru ca antrenorul respectiv să iasă dintr-un anumit contract, mai ales atunci când este vorba de un club din România şi mai ales atunci când vorbim şi de o sumă foarte mare. Ne dorim să numim cel mai bun selecţioner cât mai repede posibil, care totodată să aibă această misiune să aducă actualul lot la potenţialul maxim, care ce înseamnă noi limite, ca ampinatul mondial de 2026. Suntem totodată sub presiunea faptului că peste 3 săptămâni avem un termen limită în care trebuie să convocăm jucătorii din străinătate, astfel încât în acest orizont de timp va trebui să luăm această această decizie, dar obiectivul nostru este ca această decizie să se întâmple cât mai repede posibil. De ce? Fiindcă pur şi simplu avem nevoie şi de o perioadă de tranziţie. Va trebui să organizăm aceste întâlniri între Edi Iodănescu şi noul selecţioner. Aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, întotdeauna tranziţia s-a făcut foarte bine şi de la Cosmin Contra la Mirel Rădoi, iar Edi Iordănescu a confirmat acelaşi disponibilitate”, a spus Burleanu.
Şeful federaţiei a vorbit şi despre faptul că în 2022, înaintea lui Edi Iordănescu, mai mulţi antrenori au refuzat naţionala.
”Nu cred că cei care au refuzat echipa naţională au făcut-o fiindcă nu au crezut în calificare, în posibilitatea de a ne califica şi de a îndeplini obiectivul sportiv. Cred că au făcut-o mai degrabă că nu au fost disponibili la momentul respectiv. În ceea ce priveşte poziţia federaţiei de fotbal, cu siguranţă e o poziţie mult mai bună astăzi de dialog. Cred că astăzi un antrenor român, fiindcă ne dorim un antrenor român, care să ducă mai departe destinele echipei naţionale. Ceea ce rămâne de la mandatul Edi e un grup unit, disciplinat, matur, care este capabil să ne să treacă la următorul nivel. De aceea ne aşteptăm ca toate discuţiile poate chiar să decurgă mult mai mult, mai repede. Rezultatele pot veni şi la urmarea unui noroc şi atunci te întrebi ce îţi doreşti. Îţi doreşti un proces care să te ducă la o dezvoltare sustenabilă şi în care rezultatele să fie o consecinţă logică sau îţi doreşti un rezultat norocos?. Iar noi, în general, nu prea am fost norocoşi, aşa că trebuie să fim de două ori mai muncitori ca să putem să ne îndeplinim obiectivul pe care l-am realizat, să ne câştigm grupa din campania de calificare în 2023, să ne câştigăm grupa la Euro venind probabil nu nicio şansă în ambele în ambele momente. Tot acest proces a necesitat foarte mult efort, foarte mult profesionalist din partea staff-ului tehnic”, a spus Burleanu.
Întrebat dacă un străin nu mai este o opţiune pentru Federaţia Română după experienţa cu Christoph Daum, Burleanu a răspuns: ”Experienţa cu el a fost una foarte bună şi fiindcă el, aşa cum v-am spus şi mai devreme, alături de toţi ca selecţionări, a contribuit la o etapă foarte importantă. Daum a fost foarte criticat. În primul rând nu avea prieteni şi ştiţi foarte bine cum funcţionează lucrurile în în România. În acelaşi timp îi suntem şi lui recunoscători pentru etapa în care a pregătit echipa naţională şi tot ceea ce a reuşit mandatul lui să introducă la nivelul naţionalei. În schimb, ne dorim un antrenor român, fiindcă suntem într-un moment bun şi credem într-un antrenor român, mai ales că avem în momentul de faţă antrenor români bine pregătiţ şi dornici să antrenez echipa naţională, astfel încât nu avem de ce să ne uităm în afara graniţelor”.
Care trebuie să fie principala calitate a viitorului selecţioner? Să creadă că poate, spune Burleanu.
”Să creadă că poate să ducă această echipă la următorul nivel. Fiindcă dacă crezi, atunci cu siguranţă lucrul acesta se va vedea, în toată determinarea, în toată pasiunea, cu tot efortul pe care îl vei depune de-a lungul unei campanii de calificare. Acesta este şi motivul pentru care nu suntem deschişi unei variante de selecţioner care în acelaşi timp să antreneze echipa de club, fiindcă efortul este unul considerabil”, a precizat preşedintele FRF.
Echipa naţională caută un nou selecţioner, după ce Edward Iordănescu nu şi-a prelungit contractul cu FRF.