Preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, s-a alăturat duminică manifestanţilor din centrul Teheranului, după ce Statele Unite au atacat trei instalaţii nucleare importante ale Iranului, relatează CNN.
Protestatarii au ridicat pumnii în aer şi au fluturat steaguri naţionale în Piaţa Enqelab pentru a demonstra împotriva atacurilor SUA asupra a trei instalaţii nucleare cheie duminică dimineaţa, potrivit imaginilor publicate de agenţia de ştiri Fars, afiliată statului.
Video-ul a arătat că unii participanţi purtau pancarte pe care scria: „Jos cu SUA, jos cu Israelul” şi „Iranul este patria noastră. Pământul său este onoarea noastră, iar steagul său este giulgiul nostru”.
: Enqelab स्क्वायर पर अमेरिका विरोधी प्रदर्शन में शामिल हुए ईरानी राष्ट्रपति मसूद पेज़ेश्कियान।
उन्होंने जोश से भरे प्रदर्शनकारियों से हाथ मिलाया और समर्थन जताया।— Madhurendra kumar मधुरेन्द्र कुमार (@Madhurendra13)
Israelul a lansat un atac în interiorul Iranului, vizând capacităţile nucleare ale ţării, la 13 iunie, provocând riposte din partea Teheranului. Conflictul a provocat deja pierderi umane grave.
Atacurile Israelului au dus la moartea a cel puţin 430 de civili în Iran, potrivit vice-ministrului sănătăţii din această ţară, Ali Jafarian. În Israel, cel puţin 24 de persoane au fost ucise, potrivit Biroului prim-ministrului israelian.