Preşedintele Nicuşor Dan a comentat miercuri faptul că un poliţist a fost ameninţat şi umilit de mai mulţi localnici, în Caraş-Severin, afirmând că atât timp cât nu se imprimă în mentalul colectiv că un om care a îmbrâncit un poliţist a făcut trei luni de puşcărie, atunci oamenii vor fi tentaţi să continue aceste cazuri de agresiune a poliţiştilor. El a adăugat că trebuie consolidat statul, că Parchetul trebuie să încheie cercetarea unor astfel de cazuri în două zile şi apoi să vină condamnarea de la instanţă.
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, despre cazul de la Caraş-Severin după ce un poliţist a fost ameninţat şi umilit de mai mulţi localnici care încercau să apere un tânăr prins conducând ATV-ul sub influenţa băuturilor alcoolice şi dacă el crede că Poliţia Română îşi pierde din credibilitate.
”Poliţia Română are şi succese pe care, din păcate, nu le comunică suficient. Ar trebui să o facă, pentru ca să avem o… Noi, din păcate, vedem numai eşecurile şi ni se pare că, din cauza asta, nu e o instituţie bună. Totuşi, România este o ţară mult mai sigură decât multe ţări europene. Şi asta din cauză că avem nişte instituţii care-şi fac treaba. Şi lucrul ăsta trebuie spus”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a mai precizat că atât timp cât nu se imprimă în mentalul colectiv că un om care a îmbrâncit un poliţist a făcut trei luni de puşcărie lucrurile vor continua în acelaşi mod.
”Atât timp cât nu se imprimă în mentalul colectiv că un om care a îmbrâncit un poliţist a făcut trei luni de puşcărie, atunci oamenii vor fi tentaţi, mai ales când văd un tânăr poliţist sau o tânără poliţistă, să continue. Deci noi trebuie să consolidăm statul ăsta. Şi asta înseamnă, pe de-o parte, Poliţie, cu toate structurile care mă bucur că au intervenit foarte repede, dar asta înseamnă şi Parchet pentru că Parchetul, pentru un caz banal cum este cel de acolo, în două zile ar trebui să încheie cercetarea, că nu e nimic de cercetat, am văzut toţi la televizor ce s-a întâmplat. Trebuie doar să vedem cine sunt oamenii ăia. Şi mai departe, justiţia, care într-un an să vedem toţi, iată, nişte oameni au îmbrâncit un poliţist, au fost condamnaţi. O lună de puşcărie, sau, în fine, cât a fost. Ca să imprimăm odată în mentalul colectiv că există stat în România. Altfel ne vom învârti tot timpul în jurul cozii”, a mai declarat preşedintele României.
Un poliţist de la Secţia 4 de Poliţie Rurală Mehadia, judeţul Caraş-Severin, a fost atacat de mai mulţi oameni dintr-un sat, după ce a oprit un bărbat care conducea un ATV. Bărbatul oprit de poliţist consumase alcool şi nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pentru a se apăra, agentul a scos pistolul din dotare.
După ce bărbatul aflat pe ATV a fost oprit în trafic de poliţist, a pornit scandalul. Mai mulţi săteni au sărit în apărarea acestuia şi l-au atacat pe poliţist.
Doi bărbaţi care au agresat poiliţistul au fost arestaţi preventiv.