Preşedintele Nicuşor Dan, de sărbători în judeţul Braşov – A vizitat cu fiica Muzeul din Ileni, fiind colindat de săteni: ”Frunză verde de frifoi, preşedintele-i la noi!” – FOTO / VIDEO


Preşedintele Nocuşor Dan petrece sărbătorilor alături de familie în judeţul Braşov, dar şi în satul bunicilor săi, Ileni, unde a vizitat muzeul alături de fiinca sa. ”Frunză verde de frifoi, preşedintele-i la noi!”, l-au întâmpinat localnicii.

”L-am întâmpinat pe domnul preşedinte Nicuşor Dan cu o colindă din satul nostru, la Muzeul din Ileni. Un moment simplu şi sincer, ca între oameni, acasă”, au scris localnicii din Ileni pe pagina de Facebook a comunităţii.

Aceştia au distribuit şi imagini de la sosirea preşedintelui la muzeu, fiind întâmpinat cu urătura: ”Frunză verde de frifoi, preşedintele-i la noi!”

Şeful statului a fost însoţit de fiica sa, cei doi fiind colindaţi de săteni.

”Seara de Crăciun a adus bucurie în Satul Ileni. Vizita domnului preşedinte Nicuşor Dan la Muzeul din Ileni ne-a emoţionat şi ne-a onorat. A fost o întoarcere acasă, ca fiu al satului, un moment care ne-a reamintit că legătura cu locurile natale rămâne vie, indiferent de drumurile vieţii”, au mai transmis localnicii.

Acerştia au precizat că prezenţa preşedintelui ”a fost un semn de apropiere, respect şi continuitate”.

”Vă mulţumim pentru că aţi revenit acasă şi pentru că purtaţi Ileniul cu dumneavoastră”, au mai transmis locuitorii din satul bunicilor preşedintelui.

 

 

Trei femei, rănite cu armă albă la metroul parizian. Agresorul a fost reţinut la Sarcelles

Obiect zburător detectat de radarele Ucrainei în nordul R. Moldova. S-a dovedit a fi un balon cu aer cald