Preşedintele panamez José Raul Mulino respinge orice ”amestec” chinez în Canalul Panama şi respinge orice discuţie cu pricire la schimbări cu Statele Unite, după ce preşedintele ales american Donald Trump a ameninţat să reia controlul acestei căi de trecere între oceanele Atlantic şi Pacific, relatează AFP.
”Nu existră nicio posibilitate ca acest preşedinte (Mulino) să discute despre ceva care să regândească realitatea juridico-politică a Canalului Panama sub controlul panamez. Dacă intenţia este să se discute, nu este nimic de spus”, a declarat într-o conferinţă de presă săptămânală, la Ciudad de Panama, Mulino.
”Canalul aparţine panamezilor, nu există aşadar nicio posibilitate să se înceapă vreum fel de conversaţie despre realitatea care a costat lacrimi, sudoare şi sânge ţara”, a adăugat el.
Canalul Panama, construit de către Statele Unite şi inaugurat în 1914, a trecut sub controlul panamez la 31 decembrie 1999, în virtutea unui tratat semnat în 1977 de către preşedintele american de la acea vreme Jimmy Carter şi liderul naţionalist panamez Omar Torrijos.
Donald Trump a ameninţat sâmbătă să reia controlul acestei căi interoceanice de 80 de kilometri, dacă preţul taxelor de trecere al navelor americane nu este micşorat.
”În canal, taxele de trecere nu sunt stabilite după dorinţa preşedintelui sau a gestionarului” canalului, ”există un proces stabilit în vederea stabilirii preţurilor taxelor de trecrea canalului care a fost respectat din prima zi şi până azi, este un proces public şi deschis”, a continuat Mulino.
Preşedintele ales american, care urmează să preia fiuncţia la 20 ianuarie, a acuzat China de faptul că se află în spatele operaţiunilor canalului, exploatat, cu toate acestea, de către Autoritatea Canalului Panama (ACP), un organism public şi autonom panamez.
”Nu există absolut niciun amestec şi nicio participare chineză în orice are legătură cu Canalul Panama (…), nu există militari chinezi în canal, pentru numele lui Dumnezeu!”, a respins Mulino.
”Poate că este vorba despre frici geopolitice care pot avea o anumită validitate din punctul lor de vedere, însă în ceea ce priveşte Panama, asta nu este deloc adevărat”, a adăugat el.