Preşedintele Parlamentului iranian va conduce discuţiile cu Vance de vineri din Pakistan, potrivit agenţiei ISNA

Agenţia de ştiri iraniană ISNA a anunţat miercuri că preşedintele parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, va conduce echipa iraniană de negociatori pentru discuţiile de la Islamabad cu vicepreşedintele SUA, JD Vance, relatează Reuters.

Consiliul Suprem de Securitate al Iranului a declarat că negocierile vor începe vineri.

Ghalibaf, considerat de mult timp un protejat al defunctului lider suprem, ayatollahul Ali Khamenei, şi un confident al fiului său Mojtaba, care i-a succedat în funcţia de lider suprem, a fost o voce principală a sfidării împotriva Israelului şi Statelor Unite de la începutul conflictului.

Adresându-se lui Trump şi Netanyahu după uciderea lui Khamenei în prima zi a războiului, el a promis „lovituri atât de devastatoare încât vor implora” încetarea lor.

„Le spun acestor doi criminali mizerabili şi agenţilor lor: aţi călcat linia noastră roşie şi trebuie să plătiţi pentru asta”, a declarat el într-un discurs televizat la acea vreme.

Această retorică aprinsă reflectă poziţia sa de lungă durată ca discipol fervent al sistemului teocratic de guvernare al Republicii Islamice, o poziţie pe care a demonstrat-o şi prin contribuţia sa la înăbuşirea manifestărilor de disidenţă internă.

În ciuda acestui profil de linie dură, Ghalibaf şi-a construit şi o reputaţie de modernist şi pragmatic, pozând în timpul campaniei prezidenţiale din 2005 în uniforma sa de pilot calificat pentru reclamele de campanie, pentru a-şi consolida imaginea de profesionist.

Presa occidentală a scris la un moment dat, pe surse, că în ciuda retoricii dure faţă de SUA şi Israel, Ghalibaf ar fi fost interlocutorul „misterios” al Washingtonului în încercarea de a deschide un dialog pentru un acord de pace.

CITEȘTE ȘI Axios: Cum a ajuns liderul suprem al Iranului la un armistiţiu cu Trump. Khamenei a comunicat prin bileţele pentru a nu fi descoperit de israelieni CITEȘTE ȘI SUA şi Iranul au convenit asupra unui armistiţiu de două săptămâni – Trump: Sunt de acord să suspend bombardamentele/ Iranul anunţă că armata va coordona tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz/ Netanyahu: Israelul susţine decizia preşedintelui Trump viewscnt

Alina Gorghiu (PNL): O propunere legislativă necesară pentru lupta împotriva violenţei domestice a fost respinsă în Senat, cu concursul extremiştilor. Nu renunţ, voi redepune iniţiativa!

Alianţa Pacienţilor Cronici din România, scrisoare deschisă adresată preşedintelui, premierului şi CCR despre neplata primei zile de concediu medical: Sănătatea nu poate fi tratată ca un privilegiu şi nu poate fi condiţionată de considerente financiare