Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a primit miercuri vizita de curtoazie a ambasadoarei Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, cei doi discutând despre Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a primit astăzi vizita de curtoazie a Excelenţei Sale, doamna Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România. Cu această ocazie, Excelenţa Sa i-a transmis felicitări pentru preluarea noii funcţii şi a discutat cu acesta despre Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, anunţă Senatul.
În cadrul întrevederii, s-au abordat teme precum consolidarea relaţiilor bilaterale, atragerea investiţiilor americane, dezvoltarea economică şi colaborarea în domenii-cheie, percizează comunicatul oficial.
”Această vizită a reiterat angajamentul celor două state de a continua colaborarea strânsă în domenii de interes comun, întărind relaţiile bilaterale şi susţinând obiectivele strategice ale ambelor părţi”, mai arată Senatul.