Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean: Nu există nicio situaţie în care Partidul Naţional Liberal să accepte ca oricare partid din coaliţie să-i dicteze premierul, că ne place, că nu ne place

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, despre tensiunile din coaliţie, că nu există nicio situaţie în care Partidul Naţional Liberal să accepte ca oricare partid din coaliţie să-i dicteze premierul, că ne place, că nu ne place. Potrivit lui Abrudean, coaliţia funcţionează, la vot, atât în ceea ce priveşte bugetul, atât în ceea ce priveşte moţiunile simple, moţiunile de cenzură.

”Coaliţia funcţionează, la vot, atât în ceea ce priveşte bugetul, atât în ceea ce priveşte moţiunile simple, moţiunile de cenzură, care au existat până în prezent, a funcţionat. Vreau să cred că va funcţiona în continuare, în parametrii normali. Cu siguranţă nu vom scăpa de discuţiile interne, dezbateri, tensiuni, oarecum normale pentru o coaliţie formată din patru partide, dar cred că-i vorba de responsabilitate aici, pe care fiecare partid din această coaliţie vreau să cred că o are, asupra a ceea ce facem cu România”, a declarat preşedintele Senatului, Mircea Abrudean.

El a precizat că a fost aprobat bugetul ţării, chiar dacă mai târziu şi e un pas important pentru a menţine stabilitatea, pentru a continua reformele şi pentru a ne încadra în ţintele pe care le-am propus, inclusiv deficit, creştere economică, inflaţie.

”Aş prefera să avem mai puţine declaraţii politice, mai multe acţiuni în folosul menţinerii stabilităţii României, care înseamnă stabilitatea acestei coaliţii”, a menţionat el.

Întrebat ce va face PNL în scenariul în care PSD ar veni şi ar spune că vor să rămână la guvernare, dar fără Ilie Bolojan, Abrudean a răspuns: ”PNL a spus de la începutul acestei discuţii că nu acceptă ca niciun partid din această coaliţie să dicteze asupra premierului sau asupra miniştrilor liberali care sunt susţinuţi de PNL din această coaliţie. Rămâne această poziţionare fermă, mai ales în previnţa premierului. Nu există nicio situaţie în care Partidul Naţional Liberal să accepte ca oricare partid din coaliţie să-i dicteze premierul, că ne place, că nu ne place. Este premierul României, aprobat în Parlament. În această coaliţie avem un protocol care spune foarte clar nişte lucruri, despre asta este vorba, despre a ne respecta angajamentele luate în primul rând în coaliţie şi apoi în faţa Parlamentului şi a românilor” a menţionat Mircea Abrudean.

Preşedintele Senatului a mai spus că, deşi vor mai fi critici,  când vine vorba de susţinerea premierului Ilie Bolojan, lucrurile sunt cât se poate de clare iar o majoritate covârşitoare din Biroul Politic Naţional a votat pentru încrederea acordată în continuare preşedintelui Partidului Naţional Liberal, premierul Ilie Bolojan.

”Nu s-a schimbat nimic”, a adăugat Abrudean.

viewscnt

Schi fond: Johannes Klaebo a câștigat și ultima cursă a sezonului Cupei Mondiale, adjudecându-și toate titlurile

Scoţia, prima din Regatul Unit care testează nou-născuţii pentru o afecţiune genetică rară