Preşedintele Senatului susţine că dacă a treia cerere de suspendare a lui Iohannis ar trece de Parlament, s-ar ajunge la un ”nonsens instituţional”, iar referendumul s-ar organiza în perioada alegerilor

Preşedintele Senatului Ilie Bolojan, consideră că demersurile făcute în Parlament pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis sunt unele cu caracter strict politic, prin care partidele care le susţin încearcă să acumuleze capital electoral criticându-l pe preşedinte care, după un deceniu de mandat, are o popularitate scăzută. Bolojan atrage atenţia că, din punct de vedere instituţional şi al calendarului electoral, o suspendare a şefului statului ar deregla calendarul alegerilor prezidenţiale din luna mai ceea ce ar duce la situaţie de „nonsens instituţional”.

Ilie Bolojan a explicat, într-un interviu pentru Antena 3, care sunt paşii procedurali care urmează în urma demersului de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis făcut de parlamentari de la partidele suveraniste şi de USR

„Această cerere are toate semnăturile şi cred că săptămâna viitoare va fi organizat, conform procedurii, un Birou comun al celor două Camere, care, constatând că sunt respectate condiţiile de convocare a plenului reunit, această cerere va ajunge pe ordinea de zi. Aici sunt două direcţii: sau se va face o comisie care va verifica acuzele care se aduc, sau se va recurge la varianta prevederii constituţionale de a se trimite Curţii pentru un punct de vedere care este consultativ, iar şi într-o variantă şi într-alta va fi un raport, un punct de vedere, care apoi, într-o şedinţă ulterioară, va fi pus în dezbatere şi, deci, se va da un vot dacă, într-adevăr, se declanşează procedura de organizare a referendumului sau nu se declanşează. Asta este partea instituţională”, a explicat Ilie Bolojan. 
Acesta a arătat că precedentele două cereri de suspendare nu au parcurs acest proces pentru că nu au respectat condiţiile de bază, prima cerere fiind depusă iniţial doar la una dintre Camerele Parlamentului şi apoi la cealaltă, iar cea de-a doua cerere neîntrunind numărul necesar de semnături, pentru că, deşi iniţial avea numărul minim necesar de semnături, doi dintre cei care au susţinut solicitarea s-au retras.   
Bolojan atrage atenţia asupra faptului că, dacă această cerere de suspendare a preşedintelui ar trece de votul Parlamentului, referendumul de suspendare s-ar organiza exact în perioada campaniei de prezidenţiale.

„Dacă acel referendum ar trece, gândiţi-vă că, practic, ar trebui organizate alegeri prezidenţiale ca un efect al trecerii referendumului după data stabilită în calendarul electoral, deci după data de 4 mai şi de 18 mai. Prin urmare, este un nonsens instituţional şi aici nu se pune problema să aperi un om, pe domnul Iohannis, nu se pune această problemă. Dar cred că dacă gândeşti instituţional îţi dai seama că este un nonsens şi, pur şi simplu, dacă aperi, aperi o stabilitate instituţională a ţării noastre”, subliniază preşedintele Senatului.
 
Ilie Bolojan consideră că demersurile făcute în Parlament pentru suspendarea preşedintelui nu sunt decât „un joc politic”. 
„Partidele care fac această chestiune, ce doresc de fapt? Ştiind că preşedintele este la final de mandat – deci are o imagine publică după 10 ani, toţi preşedinţii României când au terminat mandatele nu au mai fost în vârf de formă, ci cu o cotă de încredere scăzută, aceasta este realitatea, şi atunci e foarte uşor să te urci pe un val din ăsta de tip popular, să-l critici  – caută să-şi mobilizeze electoratele şi să se pregătească pentru a ţine electoratul în priză pentru alegerile prezidenţiale din 4 şi 18 mai. Deci este practic un joc politic, dar orice joc politic are limitele lui cât timp, echilibrele ţării noastre sunt menţinute şi o stabilitate instituţională este asigurată. Gândiţi-vă că preşedintele Iohannis în oricare din situaţii mai are, nu ştiu, maxim 100 de zile de mandat deci nu influenţează sub nicio formă lucrurile care se întâmplă”, argumentează preşedintele PNL.

Partidele din opoziţie au redepus, miercuri seară, la Parlament, cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, fiind însoţită de 178 de semnături.

Propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui Klaus Iohannis, depusă luni de grupul POT, atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor, s-a aflat miercuri pe ordinea de zi a şedinţei Birourilor Reunite ale Parlamentului şi a fost respinsă la vot, fiind a doua cerere depusă în Parlament, prima fiind respinsă, la vot în weekendul trecut. 

 

 

Novak Djokovic nu a rămas indiferent după anunțul Simonei Halep. Mesajul trimis fostului lider WTA

Bolojan: Dacă nu va fi o colaborare civilizată între guvernare şi preşedinte, este doar o problemă de timp până vom intra într-o zonă de instabilitate şi chiar haos