Președintele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian, a atras atenția, luni, în cadrul unei dezbateri dedicate destinului internațional al literaturii române că România suferă din lipsa unei viziuni despre cultură.
‘România suferă din lipsa unei viziuni despre cultură. Avem strategii de mediu, avem strategii chiar și despre pescuit, nu mai vorbim de strategii de securitate națională. Nu avem o strategie culturală. Desigur că formarea unei culturi nu cunoaște strategii. (…) Însă, vedeți, cultura este ca orice altă expresie a civilizației. Nu poți ajunge la vârful piramidei decât dacă piramida are o bază’, a spus Vosganian, la conferința internațională ‘Drumuri noi pentru literatura română în secolul XXI. Cum se construiește un destin internațional?’, găzduită de Sala Mare a Institutului Cultural Român (ICR).
El a remarcat că ‘după ’90 rolul scriitorului și al omului de cultură a început să scadă’, acest fapt reprezentând ‘o cauză în plus care arată că strategia culturală este necesară’ și a subliniat că nu se vorbește niciodată despre ‘deficitul cultural’.
‘Vorbim adesea despre deficitul comercial, deficitul bugetar. Ați auzit vreodată vorbindu-se despre deficitul cultural? România are un deficit cultural mult mai adânc decât deficitul comercial. Deficitul cultural a României se judecă în două feluri. Întâi, relația dintre literatura de import și literatura de export pe piața de carte din România și în al doilea rând, relația dintre literatura de import și literatura de export. În ce privește piața culturală din România, trebuie să vă spun că 92% din cărțile care se vând în România sunt cărți traduse. Principalul protagonist al vieții literare din România nu este scriitorul, ci traducătorul. Dacă vom face o comparație între drepturile de autor pe care le primesc scriitorii, care creează, și cele pe care le primesc traducătorii, care traduc, veți vedea că diferența este uluitoare, chiar în condițiile în care traducătorii sunt plătiți mizerabil. Dacă veți compara un traducător care traduce din franceză în română sau din germană cu altul care traduce din română în germană sau din română în franceză, veți vedea care este situația umilitoare a traducătorului român’, a apreciat Vosganian.
Președintele Uniunii Scriitorilor a arătat că reprezentanții noii generații de scriitori fie concurează pe piața literară cu autori de la Faulkner sau Hemingway, fie sunt complet necunoscuți în România.
‘Traducerile sunt, în general, ale cărților bune din străinătate. Deci cărțile de vârf din străinătate concurează cu niște cărți românești aproape necunoscute. Este o concurență neloială. Concurența asta trebuie compensată prin niște măsuri și administrative, dar și parteneriate. Lucruri care nu se întâmplă. (…) Pot să vă spun însă că, din păcate, în ultimii ani, sumele alocate traducerilor sunt egale cu leafa unui director de mare companie energetică’, a afirmat Vosganian.
El a pledat pentru un program de traduceri ‘mai amplu’ și a deplâns absența instituției agentului literar.
‘Trebuie să existe instituția agentului. Noi nu avem agenți care să promoveze literatura română în străinătate. Cei mai buni agenți ai noștri, și le mulțumesc, sunt traducători. (…) În al doilea rând, nu există feedback. Există edituri care n-au relevanță și cu care se poate traduce și cărțile acelea nu au niciun fel de ecou în străinătate. Deci trebuie să existe un fel de web submission al editurilor care promovează. (…) Aș mai adăuga faptul că și selecția pe care o facem pentru prezența din străinătate a cărților trebuie să fie ceva mai atent făcută. Adică, nu cred că unele cărți care nu au dobândit în România o recunoaștere, o notorietate, sau autori care nu au prestigiu în România trebuie să reprezinte România’, a susținut Varujan Vosganian.
Ce progrese s-au făcut în ultimele două decenii în promovarea literaturii române în străinătate? Care este vizibilitatea pe care o are astăzi cultura română scrisă? Ce rol joacă traducerile și traducătorii în drumul internațional al literaturii noastre? Cum poate contribui agentul literar la destinul internațional al unei cărți? Ce (mai) înseamnă, în zilele noastre, ‘o carte de succes’? Există o ‘rețetă’ a succesului în prezentul globalizat? – au fost doar câteva dintre temele analizate în cadrul evenimentului, moderat de jurnalista RFI Mihaela Dedeoglu.
Traducătorul Jean Louis Courriol (Franța) a deplâns faptul că literatura română modernă nu este cunoscută în Franța, exemplificând cu Marin Preda, despre care a arătat că pregătește o traducere a ‘Delirului’, în timp ce Marian Ochoa de Eribe a fost de părere că în Spania literatura română își are un loc bine definit, menționând că a întâlnit chiar folosirea termenului de ‘cărtărescian’ în comentariile literare din spațiul iberic.
O opinie similară a susținut Bettina Worgotter, editor al grupului Paul Zsolnay (Austria), care a precizat că în spațiul german literatura română este bine situată.
Totodată, o amplă prezentare a evoluției traducerilor din literatura română în Italia ultimilor 20 de ani a oferit profesorul și traducătorul Roberto Merlo, care a remarcat că acestea s-au manifestat mai degrabă ca niște ‘ploi de stele’, în afara marilor nume precum Mircea Cărtărescu, scriitorii români nereușind să se impună în conștiința publicului din peninsulă, prin constanța prezenței la o editură cunoscută.
Traducătorilor amintiți li s-a alăturat Oana Vasile, agentă literară la Livia Stoia Agency, care a prezentat activitatea agenției pe care o reprezintă.
Desfășurată în prezența președintelui ICR, Liviu Sebastian Jicman, manifestarea face parte din seria de evenimente ‘După 20 de ani. Cărțile României și călătoriile lor’, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții pentru a semnala că programul de finanțare Translation and Publication Support (TPS), dedicat editurilor străine interesate să publice lucrări semnate de autori români, împlinește 20 de ani de existență, iar portofoliul său include peste 1.000 de titluri publicate în numeroase țări.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
