Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a afirmat că nici pentru USR nu este confortabil cu PSD la guvernare, având în vedere că partidul pe care îl conduce s-a format ca alternativă la acest sistem de partide clientelare, dar a adăugat că atunci când porneşti pe un drum este bine să nu te întrebi deja în a doua zi dacă nu cumva ar trebui să te întorci sau dacă trebuie să îţi iei alt partener de drum.
Dominic Fritz a fost întrebat, duminică, la Antena 3 CNN, care va fi soarta acestei coaliţii de guvernare.
”Nu există decât înainte pentru România şi aşteptările oamenilor pe bună dreptate sunt să lăsăm orgoliile deoparte şi să ne focusăm pe ce trebuie făcut pentru România şi aici e foarte clar că trebuie să avem un nou impuls în economie. Aici e foarte clar că trebuie să reducem dimensiunea statului şi administraţiei care momentan este umflat în multe locuri, nu peste tot, dar în multe locuri. Şi este foarte clar că trebuie să regăsim un proiect de ţară, o nouă unitate pentru ceva unde România crede în sine, în care România crede în propriul potenţial. Mult prea mulţi oameni momentan nu duc bine, mai ales în zonele rurale, dar şi în multe oraşe mai ales mai mici şi ei se aşteaptă de bună treptate la soluţii din partea noastră”, a explicat preşedintele USR.
Fritz a fost întrebat dacă el crede că Ilie Bolojan rezistă până la rotativă.
”Eu, cel puţin, voi face tot posibilul să reziste. Şi eu cu miniştrii USR, cu Diana Buzoianu, Radu Miruţă, Oana Ţoiu, Ionuţ Moşteanu, noi vom lucra pentru a arăta că este posibil ca statul să funcţioneze în favoarea cetăţenilor şi vom face toate acestea tocmai ca să recâştigăm încrederea şi atunci sper că şi acelaşi premier ne va susţine în acest demers”, a precizat Dominic Fritz.
El a mai fost întrebat dacă crede că există tentative de a împinge USR afară din guvernare.
”E evident că această coaliţie a funcţionat din punctul lor de vedere bine mersi fără USR, adică UDMR, PSD, PNL au condus această ţară până la alegerile prezidenţiale. Problema este că s-au trezit că de fapt a funcţionat pentru ei, dar nu şi pentru ţară, şi de aceea candidatul lor unic n-a intrat nici măcar în turul doi. Şi asta cred că a fost punctul de reflexie, sper eu, din partea partidelor clasice în care au spus totuşi s-ar putea să trebuiască să facem ceva diferit. Şi acel diferit, cred eu, aducem noi în această coaliţie. Şi da, suntem incomozi Nu este foarte comod să ai constant un partener nou”, a transmis Dominic Fritz.
El a recunoscut că nici pentru USR nu este confortabil cu PSD la guvernare.
”Probabil le-ar fi mai confortabil fără USR, dar întrebarea încă o dată cu care am intrat în această coaliţie a fost ce este mai bine pentru ţară şi acolo cred că a fost după ce încă o dată candidatul coaliţiei care ne-a dus la un 10% deficit, care a avut un candidat care nici măcar n-a intrat în turul doi, această coaliţie nu putea să continue. Nu mai avea această legitimitate şi de aceea încercăm acum să aducem o nouă energie. Nu vreau să neg, bineînţeles că şi pentru noi nu este confortabil de exemplu cu PSD la guvernare. USR s-a format ca o antiteză la PSD. USR s-a format ca o alternativă la acest sistem de partide clientelare”, a afirmat Dominic Fritz.
Întrebat dacă i-ar conveni ca PSD să iasă de la guvernare, preşedintele USR a răspuns: ”Eu cred că acum e bine, în general, în viaţă, atunci când porneşti pe un drum, să nu te întrebi deja în a doua zi dacă nu cumva ar trebui să te întorci sau dacă trebuie să-ţi iei alt partener de drum”.


