Preţul petrolului urcă cu 4% pe fondul cererii crescute din Europa şi China şi al tensiunilor din Orientul Mijlociu

Cotaţiile petrolului au crescut marţi cu aproximativ 4%, susţinute de semnele unei cereri mai mari în Europa şi China, de escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu şi de revenirea cumpărătorilor după ce preţurile s-au prăbuşit la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani.

Contractele futures pentru Brent au crescut cu 2,37 dolari, sau cu 3,9%, ajungând la 62,60 dolari pe baril, iar ţiţeiul U.S. West Texas Intermediate (WTI) s-a apreciat cu 2,42 dolari, sau cu 4,2%, până la 59,55 dolari. Ambele referinţe au ieşit din zona tehnică de supravânzare, după ce luni au încheiat la cele mai scăzute niveluri din februarie 2021.

Creşterea vine după decizia OPEC+ de a accelera majorarea producţiei pentru a doua lună consecutiv. În acelaşi timp, tensiunile geopolitice s-au amplificat după ce Israelul a bombardat ţinte ale rebelilor Houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, ca represalii pentru un atac asupra aeroportului Ben Gurion.

Cererea din China a crescut odată cu reluarea activităţii după sărbătoarea de 1 Mai, iar consumatorii au profitat de preţurile scăzute pentru a achiziţiona petrol. Î

n Europa, este aşteaptată o creştere de 0,4% a profiturilor companiilor în primul trimestru, conform datelor LSEG, o îmbunătăţire faţă de scăderea estimată anterior.

Dolarul american s-a depreciat la un minim al ultimei săptămâni, ceea ce a făcut petrolul mai accesibil pentru cumpărătorii care folosesc alte monede. Între timp, Uniunea Europeană a propus extinderea sancţiunilor împotriva Rusiei, iar preşedintele Trump a anunţat noi tarife pentru industria farmaceutică.

Deficitul comercial al SUA a atins un nivel record în martie, iar PIB-ul a intrat pe teritoriu negativ pentru prima dată în trei ani.

Analiştii UBS estimează o încetinire a creşterii economice americane de la 2,8% în 2024 la 1,5% în acest an, în contextul incertitudinilor comerciale şi tarifare. Rezervele Federale sunt aşteptate să menţină dobânda cheie neschimbată, pe fondul unei perspective economice instabile.

 

Canada nu va fi niciodată de vânzare îi spune Carney lui Trump în Biroul Oval: Să nu spui niciodată niciodată, îi replică miliardarul

Dezbaterea decisivă între Nicușor Dan și George Simion are loc pe 15 mai