Prețul uluitor al unei garsoniere scoase la vânzare în Cluj-Napoca: 795.000 de euro! Proprietarul anunță și rata lunară: 17.753 RON

Garsoniera se află în apropiere de Universitatea Tehnică din orașul de pe Someș (UTCN).

Prețul ridicat a stârnit reacții imediat ce a fost făcut public. Deși toate informațiile, inclusiv rata lunară estimată, sunt prezentate clar, există suspiciuni că ar putea fi vorba despre o eroare. Mai exact, suma reală ar putea fi de 795.000 de lei, adică aproximativ 159.000 de euro.

Iris este un cartier situat în partea de nord a orașului, cunoscut mai degrabă pentru obiective industriale precum fosta fabrică de porțelan Iris, fabrica Terapia sau Combinatul de Utilaj Greu (CUG). Garsoniera scoasă la vânzare are o suprafață utilă de 33 m² și se află la etajul 1 al unui bloc cu patru niveluri.

Chiar dacă este amplasat într-o zonă marginală, dar relativ aproape de viitorul mall, stații de transport public și instituții academice precum Facultatea de Mecanică, prețul anunțat – 795.000 de euro, adică 24.091 euro/m² – este mult peste media pieței.

Comparativ, prețul mediu pe metru pătrat în Cluj-Napoca este mult mai mic. Chiar și un cost estimativ de 4.800 de euro/m², în cazul în care apartamentul ar costa 159.000 de euro, rămâne greu de justificat pentru o zonă care nu este considerată de top.

„Voi sunteți nebuni? 795.000 de euro?! Nici 795.000 lei nu e admisibil, că tot înseamnă 4.800 euro/ m²”, a scris o clujeancă revoltată în comentarii.

Agenția imobiliară care promovează locuința o prezintă ca pe o posibilă investiție, menționând că poate fi închiriată cu sume între 380 și 450 de euro lunar.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Ca un adevărat patriarh: ÎPS Teodosie s-a rugat, în noaptea de Înviere, ca toți creștinii să se unească într-o singură confesiune, cea ortodoxă

Putin refuză prelungirea încetării focului – Armistițiul de Paște expiră la miezul nopţii