Prețurile petrolului în creștere: China pregătește stimulente economice, iar stocurile din SUA scad

Autorităţile chineze au convenit să emită titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de dolari) anul viitor, au declarat două surse, în timp ce Beijingul accelerează stimulentele fiscale pentru a relansa o economie care încetineşte.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 48 de cenţi, sau cu 0,7%, până la 74,06 dolari pe baril.

Preţul petrolului american West Texas Intermediate a fost de 70,72 dolari, în creştere cu 0,9%, sau cu 62 de cenţi, faţă de închiderea de marţi, înainte de Crăciun, conform News.ro.

„Văd doi factori care susţin preţul petrolului. Pe de o parte, sprijinul ar trebui să vină de pe o piaţă încă insuficient aprovizionată”, a declarat Giovanni Staunovo de la UBS, citând perspectiva unei scăderi a stocurilor de ţiţei din SUA în raportul oficial de vineri.

”Sprijin suplimentar vine din aşteptarea unui stimulent fiscal şi monetar suplimentar în China”.

Banca Mondială şi-a ridicat joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factori contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovărească anul viitor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Liderul ONU condamnă escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi și Israel: Loviturile asupra aeroportului din Sanaa, o amenințare la adresa păcii globale

‘Ţi-o plătesc eu’. Promisiunea incredibilă a lui Gigi Becali. Călin Georgescu, direct vizat