Prezidenţiale2024/ AEP: Până duminică la ora 9,00 au votat în diaspora 227.678 de alegători

Un număr de 227.678 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 9,00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri până duminică, la ora 9,00, s-au prezentat la vot 223.451 cetăţeni români. De asemenea, 4.227 de alegători au votat prin corespondenţă, totalul voturilor exprimate în străinătate fiind în prezent de 227.678.

 

Cei mai mulţi alegători români au votat în Marea Britanie – 42.159, Germania – 34.588, Italia – 30.035, Spania – 24.799, Republica Moldova – 24.691, Franţa – 10.707, Belgia – 10.434.

Datele sunt prezentate în timp real pe site-ul www.roaep.ro.

Votul în diaspora la alegerile prezidenţiale se desfăşoară pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică.

În 2014, la cele 294 de secţii organizate în străinătate au votat în total, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 161.262 de români.

La ultimul scrutin prezidenţial, în anul 2019, în cele 838 de secţii organizate în străinătate şi-au exprimat opţiunea prin vot la primul tur 675.348 de români din diaspora. AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

 

 

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe/facebook.com

 

Citeşte şi:

 

Prezidenţiale2024/LIVE UPDATE Votul în diaspora

 

Sursa: www.agerpres.ro

Prezidenţiale2024/ Dinu Iancu-Sălăjanu (PNL Sălaj): Este foarte important ca oamenii să-şi exprime votul

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială