Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, efectuează, luni, o vizită în Republica Moldova, context în care a afirmat că trebuie făcut „absolut totul” ca partidele care se constituie a fi „portavocea Moscovei” în ţara noastră, „AUR şi SOS”, să nu poată intra în combinaţii politice şi astfel să fie „denaturat” rezultatul final al alegerilor de la sfârşitul acestui an.
„Am înţeles foarte bine toate situaţiile prin care a trecut Republica Moldova, toate aceste maşinaţiuni şi instrumentări care au fost puse în practică de către forţele ostile democraţiei în Republica Moldova, încercând să manipuleze şi să dezinformeze electoratul atât înainte de primul tur al alegerilor şi de votul la referendum, cât şi la turul doi al alegerilor prezidenţiale. Lucrul acesta nu s-a întâmplat doar în Republica Moldova şi sunt date, evidenţe clare ale instituţiilor de securitate din Statele Unite că Rusia a încercat să interfereze inclusiv la alegerile prezidenţiale din SUA, ca atare şi noi în România vorbim şi atragem atenţia alegătorilor noştri despre tot ceea ce înseamnă continuarea parcursului democratic, liber, pro-european al României. PNL este cel mai mai pro-atlantist partid politic din România şi trebuie să facem absolut totul astfel încât partidele care se constituie a fi portavocea Moscovei în România – vorbesc de AUR şi de SOS – să nu poată să intre în aceste combinaţii politice, astfel încât să fie denaturat rezultatul final al alegerilor şi România să fie abătută de la tot ceea ce înseamnă acest parcurs de continuare a dezvoltării economice şi de consolidare a rolului pe care ţara noastră îl joacă în zona Mării Negre, îl joacă în zona răsăriteană a Europei”, a spus Ciucă, după întrevederea cu preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, Igor Grosu.
Liderul PNL i-a felicitat pe cetăţenii Republicii Moldova pentru că au ales continuarea parcursului pro-european al ţării şi pe preşedintele acestei ţări, Maia Sandu, pentru că a reuşit să transmită un mesaj „de continuitate” şi „coerenţă” în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
„Şi România are nevoie ca Republica Moldova să-şi menţină acest parcurs european. Este un demers pe care l-am înţeles şi pe care l-am sprijinit încă din momentul în care s-au ivit condiţiile şi oportunitatea pentru a intra în acest parcurs pro-european al Republicii Moldova. (…) Pentru noi contează foarte mult cine conduce la Chişinău. Pentru noi este foarte important că Maia Sandu a reuşit să fie realeasă şi să continue în al doilea mandat, să coordoneze şi să monitorizeze şi să asigure leadership-ul pentru tot ceea ce înseamnă parcursul european al Republicii Moldova, cum la fel de bine contează cine va fi forţa politică din Republica Moldova şi îmi doresc din tot sufletul să continuăm cu această consistenţă a PAS pentru că ei ştiu cel mai bine tot ceea ce a însemnat procesul de aderare de la deschiderea negocierilor până în momentul în care reuşim să intrăm pe dosarele tehnice şi să deschidem dosarele tehnice de aderare la Uniunea Europeană şi sunt convins că şi pentru dumneavoastră, pentru Republica Moldova, contează cine conduce la Bucureşti şi din poziţia de preşedinte, şi din poziţia de partid care să fie în măsură să asigure guvernarea, o guvernare de dreapta îndreptată către tot ceea ce înseamnă prosperitatea şi siguranţa cetăţenilor”, a transmis el.
Igor Grosu a subliniat contribuţia PNL pentru parcursul european al Republicii Moldova şi sprijinul României în toate domeniile.
„Ceea ce am simţit noi, mă refer la atacurile fără precedent la adresa securităţii, democraţiei Republicii Moldova, nu poate fi privit izolat, doar pentru Republica Moldova. Magnitudinea acestui fenomen este mult mai mare, mult mai periculoasă. Spun lucrul acesta pentru că pot fi şi trebuie luate în calcul şi în cadrul electoral din noiembrie, decembrie din cadrul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din România. Bineînţeles că o să-i ajutăm pe colegii noştri fiind membri ai aceleaşi familii politice europene. PNL a fost tot timpul alături de noi. Ne-a ajutat enorm de mult, ne ajută şi contăm unul pe ajutorul altuia în aceste momente cruciale, aş spune eu. Republica Moldova are nevoie de o Românie europeană, democratică, stabilă, să avem, şi noi credem că o să avem şi în continuare, interlocutori cu care o să continuăm toate proiectele noastre măreţe şi o să avansăm cât mai repede în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”, a adăugat liderul PAS. AGERPRES/(A – autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)