Prezidenţiale2024/ Ciucă, mesaj către partenerii care au trădat: Şi Mântuitorul, când a intrat în templu, a dărâmat tarabele

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, candidatul partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri seara, la Sibiu, că el nu îi iartă pe partenerii de guvernare care l-au trădat, în condiţiile în care trădarea este singurul lucru în viaţă pe care el nu îl poate ierta şi a amintit că „şi Mântuitorul, când a intrat în templu, a dărâmat tarabele”.

„Aţi vorbit de decenţă. Suntem decenţi. Aţi vorbit de respect. Ştim să respectăm. Aţi vorbit de bună cuviinţă. Avem bună cuviinţă. Aţi vorbit de onoare, de demnitate. Le avem pe toate acestea, până la un moment dat. Să ne aducem aminte că şi Mântuitorul, când a intrat în templu, a dărâmat tarabele. Atunci când cineva ne calcă în picioare demnitatea, onoarea şi uită să respecte ce-am făcut, le vom răspunde la fel şi chiar mai rău pentru că ei nu merită să fie judecaţi de noi. Deloc. Dar când trădezi un parteneriat, din perspectiva mea, singurul lucru pe care nu-l iert în viaţă, este trădarea. Iar ei ne-au trădat. Pentru asta ne vom comporta ca atare”, a afirmat Ciucă.

Nicolae Ciucă a adăugat că „avem în faţă alegerile care urmează să se întâmple peste mai puţin de 10 zile, avem în faţă un binom toxic, PSD – AUR, care încearcă să fure votul românilor, prin manipulare”. „Nu se va întâmpla chestiunea asta. Nu se va întâmpla, pentru că noi nu-i vom lăsa, Partidul Naţional Liberal nu-i vor lăsa, iar românii nu-i vor vota”, a subliniat liderul PNL.

Totodată, Nicolae Ciucă a afirmat că în ultimele luni PSD şi sateliţii săi l-au atacat pe preşedintele Klaus Iohannis cu scopul de a-l aduce în centrul acestei campanii electorale, deşi acesta nu mai candidează, iar în privinţa mandatelor sale trebuie lăsată istoria să analizeze.

„Suntem la Sibiu. În ultima perioadă de timp, în ultimele luni, PSD şi sateliţii săi l-au atacat pe preşedintele Iohannis cu scopul de a-l aduce în centrul acestei campanii. (…) încearcă astăzi să abată discuţia şi să abată subiectele campaniei într-o cu totul şi cu totul altă direcţie. Preşedintele Iohannis nu mai candidează. Ei se vor bate în această campanie cu Partidul Naţional Liberal şi cu mine. Preşedintele Iohannis ca şi mine, ca şi dumneavoastră, ca oricare dintre noi, a avut şi părţi bune şi părţi rele. Pentru că tot l-am invocat pe fericitul Augustin, Augustin tot el ne spune: ‘preţuieşte omul după aurul său, nu după noroiul său’. Gata, lăsăm istoria să analizeze. Cert este că epoca preşedintelui Iohannis se încheie peste mai puţin de două luni. Până atunci, Partidul Naţional Liberal, dumneavoastră, împreună cu mine, cu toţi cetăţenii României, avem o singură luptă de dată. Lupta împotriva PSD şi împotriva AUR, iar Partidul Naţional Liberal este singurul care poate să câştige această bătălie”, a mai subliniat Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a participat vineri, la Sibiu, la un eveniment de prezentare a candidaţilor filialei judeţene liberali pentru alegerile parlamentare. AGERPRES / (A – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Sursa: www.agerpres.ro

Parlamentare2024/ Vrancea: Candidatul Cătălin Graur (PSD) a prezentat proiectul noului spital judeţean de la Focşani

Atenţionare de călătorie MAE: Portugalia – Cod portocaliu de precipitaţii abundente, furtuni şi descărcări electrice