Furios, acesta l-a lovit prietenul sîu până l-a omorât.
Cei doi prieteni locuiau la câteva case distanță, în comuna Cehal. Bărbatul în vârstă de 65 de ani, care acum este după gratii pentru crimă revenise recent în localitate după ce vreme de doi ani a încercat să-și facă un rost în alte zone din țară, potrivit stirileprotv.ro.
Vecinii au sunat la 112
Încântat de revedere, prietenul l-a invitat în vizită și l-a primit cu generozitate. După mai multe pahare de alcool s-a ajuns la omor. Vecinii sunt cei care au sunat la 112.
Suspectul a fost văzut apoi îndreptându-se spre casă, cu hainele pătate de sânge.
Polițiștii au constatat că victima a avut parte de o moarte violentă. La scurt timp, agenții l-au prins și pe suspect, iar bărbatul a recunoscut crima.
A fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie dus în fata magistraților cu propunere de arestare preventiva, pentru omor.