Prim-ministrul Norvegiei a sosit la Kiev

Știri de azi | Prim-ministrul Norvegiei a sosit la Kiev - Știri de azi |
#image_title

Prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Støre a sosit luni în Ucraina, continuând seria demnitarilor europeni care vizitează Kievul, relatează Ukrainskaia Pravda.

Anunţul a fost făcut de ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiha, care într-o postare pe X anunţă că l-a întâmpinat în gară pe oaspetele norvegian împreună cu şeful cancelariei prezidenţiale, Andrii Iermak.â

„Norvegia este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai noştri. Vizita prim-ministrului pentru discuţii cu preşedintele Zelenski este un semn puternic de solidaritate şi sprijin pentru poporul nostru”, a scris Sîbiha.

Tot luni dimineaţa, la Kiev a sosi vice-cancelarul german, Lars Klingbeil, după ce duminică premierul canadian Mark Carney a vizitat Ucraina pentru prima dată.

Aceste vizite intervin în condiţiile în care se fac presiuni pentru un acord de pace cu Rusia, în special din partea administraţiei americane, deşi Moscova pare reticentă. Kievul vrea garanţii de securitate care să însoţească orice eventual acord de pace cu Rusia agresoare.

Știri de azi | Preşedintele Senatului: Am susţinut potenţialul strategic al ţării noastre de a deveni un hub logistic în perspectiva reconstrucţiei Ucrainei şi gestionarea efectelor războiului din proximitatea noastră - Știri de azi |

Preşedintele Senatului: Am susţinut potenţialul strategic al ţării noastre de a deveni un hub logistic în perspectiva reconstrucţiei Ucrainei şi gestionarea efectelor războiului din proximitatea noastră

Știri de azi | UPDATE – Bolojan şi Grindeanu au discutat duminică seară despre pachetul 2 de reformă şi alegerile pentru Primăria Capitalei / Şedinţă a coaliţiei luni seară, pe calendarul asumării răspunderii în Parlament / Precizările lui Grindeanu – surse - Știri de azi |

UPDATE – Bolojan şi Grindeanu au discutat duminică seară despre pachetul 2 de reformă şi alegerile pentru Primăria Capitalei / Şedinţă a coaliţiei luni seară, pe calendarul asumării răspunderii în Parlament / Precizările lui Grindeanu – surse