Primar PSD, mesaj clar: Poziția partidului este nefirească. Votez cu Nicușor Dan

Întrebat, luni, la Antena 3 CNN, cum i se pare că joacă liderii PSD turul 2 al prezidențialelor, Toma a spus că el nu poate alege „calea elvețiană”.

„Am mai spus treaba asta, nu pot să alegi calea elvețiană”, spune Toma.

Primarul Buzăului a afirmat că îi înțelege pe colegii primari care vor respecta poziția partidului, însă el, deși este în PSD, îl va alege pe Nicușor Dan.

„Mă uitam și la alți colegi, că avem un grup al primarilor Asociației Municipiilor din România, practic celor mai mari orașe din România și o parte din colegii văd că vor să fim neutri. Și am spus foarte clar: între orice și democrație aleg democrația, îl aleg pe Nicușor Dan”, a mai spus Constantin Toma.

Acesta atrage atenția că poziția PSD este una „nefirească”.

„Nu putem să fim în două ape. Ei (alți primari PSD – n.r.) au încercat să respecte poziția partidului, dar este o poziție nefirească. În momentele acestea de cotituri istorice, chestia asta va lăsa urme. Stai așa, între-între două ape, să mă duc acolo unde va fi mai bine”, mai spune Toma

Carlo Ancelotti va fi noul selecţioner al Braziliei, anunţă federaţia braziliană

Cazul halucinant al milionarului român, beneficiar de ajutor social: Cu aur de peste 7 milioane de euro în conturi, a făcut ‘o gaură’ imensă statului german