Primăria Bucureşti reface parcarea supraterană de la Arena Naţională, care are 1.250 de locuri / După refacere va putea fi folosită şi de locuitorii din zonă

Primăria Bucureşti anunţă, luni, că reface parcarea supraterană de la Arena Naţională, care are 1.250 de locuri, iar ulterior va putea fi folosită şi de locuitorii din zonă.

Primăria Capitalei anunţă, luni, că, prin Compania Municipală Parking, reface parcarea supraterană de la Arena Naţională astfel încât să o poată pune la dispoziţia şoferilor.

”A fost instalat sistemul de control acces bariere, s-au montat parcometre, au fost reparate sistemul de supraveghere şi sistemele de alarmă, s-a refăcut de la zero sistemul de stingere a incendiilor, s-au instalat hidranţi şi pompe de apă şi urmează renovarea lifturilor pentru care deja s-a terminat achiziţia. Totodată se va amenaja casa scărilor şi se vor schimba uşile rezistente la foc”, a declarat primarul Nicuşor Dan.

Acesta a precizat că în prezent, parcarea – care are 1.250 de locuri – este închiriată la evenimentele care au loc pe Arena Naţională.

”După reabilitare, Compania Parking, cea care administrează parcarea, va pune la punct un sistem prin care locurile de parcare să poată fi utilizate şi de către locuitorii din zonă”, a precizat primarul general.

 

 

Iohannis: Azi, când ne confruntăm cu mari provocări de securitate, întărirea coeziunii în jurul simbolurilor naţionale ne ghidează să urmărim înfăptuirea înaltelor idealuri ale neamului românesc, aşa cum sunt puse în evidenţă şi în ”Deşteaptă-te române!”

Marcel Ciolacu, de Ziua Imnului: Pe drumul libertăţii şi democraţiei, trăim cu emoţie fiecare moment în care acordurile lui Andrei Mureşanu răsună ca recunoaştere a performanţelor româneşti / Sperăm să ascultăm ”Deşteaptă-te române” la Paris – VIDEO