Primăria Capitalei: Avertizările meteo nefavorabile anulează programul artistic al zilei de duminică din cadrul proiectului “Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană”

Organizatorii evenimentelor “Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană” şi ”Simfonia apei” au decis anularea evenimentelor pentru ziua de duminică, din cauza vremii. Bucureştiul se va afla sub cod portocaliu de ploi.

”Având în vedere avertizarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, privind codul portocaliu de ploi torenţiale şi abundente pe raza Municipiul Bucureşti, valabil pentru zilele de 29 şi 30 septembrie, organizatorii evenimentului “Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană” au decis anularea programului artistic ce urma a fi susţinut în cursul zilei de duminică, 29 septembrie atât pe Calea Victoriei cât şi pe strada Prevederii din sectorul 3 al Capitalei”, a transmis, sâmbătă, Primăria Bucureşti.

Sursa citată a precizat că activităţile artistice planificate pentru ziua de sâmbătă, 28 septembrie, pe cele două zone pietonale, respectiv Calea Victoriei şi strada Prevederii (sector 3), rămân valabile, şi se vor desfăşura conform programului anunţat iniţial.

 Sâmbătă, 28 septembrie, se vor menţine restricţii de trafic pe Calea Victoriei, între orele 10:00 –  23:00. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecţia cu Bulevardul Dacia, Strada Ştirbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Pe strada Prevederii, traficul va fi restricţionat pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Nicolae Grigorescu şi Strada Vlăhiţa, până la ora 20:00.

De asemenea, pentru ziua de duminică a fost anulat evenimentul ”Simfonia Apei”.

Meteorologii anunţă cod galben de ploi, începând de sâmbătă după-amiază, în mai multe judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi zone montane. De duminică, ploile se extind în toată ţara, iar pentru unele zone a fost emis cod portocaliu. Precipitaţiile vor depăşi 100 de litri pe metru pătrat.

Capitala este sub avertizare cod portocaliu.

 

Bucureşti – Doi dintre bărbaţii acuzaţi ar fi ademenit trei adolescenţi cu bani şi alte beneficii pentru a avea relaţii intime cu ei, arestaţi / Al treilea, plasat sub control judiciar

Restaurantul Roka Greek Taverna, din sectorul 1, amendat şi închis temporar de ANPC