Primăria Iaşi propune creşterea de peste două ori a preţului gigacaloriei, proiectul urmând a fi discutat în Consiliul Local / Va majora şi subvenţia, aşa că populaţia va plăti 300 de lei din preţul de 739 de lei al gigacaloriei

Preţul gigacaloriei creşte de peste două ori la Iaşi, însă populaţia va plăti cu aproape 50 la sută în plus, întrucât Primăria va majora subvenţia pentru a acoperi o parte din această creştere.

Decizia va fi luată, miercuri, în şedinţa Consiliului Local Iaşi.

Proiectul de hotărâre vizează aprobarea unui nou preţ pentru gigacalorie, aceasta urmând să crească de la 324 de lei la 739 de lei.

În acelaşi timp, Primăria Iaşi a decis să majoreze subvenţia, astfel că locatarii din Iaşi vor achita aproximativ 300 de lei pentru o gigacalorie, faţă de 206 de lei, cât este în prezent.

Municipalitatea va creşte suma alocată pentru subvenţionarea gigacaloriei la Iaşi de la 1,2 milioane de lei la peste patru milioane de lei în fiecare lună.

În cazul consumatorilor non-casnici, aceştia vor plăti gigacaloria la preţul întreg.

Primăria Iaşi intenţiona să majoreze preţul gigacaloriei încă de la începutul anului trecut, însă a renunţat la această măsură, posibil şi din raţiuni electorale.

Ultima creştere de tarif s-a înregistrat în anul 2019. În urmă cu trei ani, compania Veolia a renunţat la contractul de concesiune pentru furnizarea de agent termic în municipiul Iaşi, invocând “imposibilitatea echilibrării financiare a acestui contract“.

Serviciul este asigurat în prezent de Primăria Iaşi. Municipalitatea a demarat procedurile pentru o nouă licitaţie de concesionare a serviciului de termoficare.

La sistemul centralizat de termoficare mai sunt racordate în jur de 23.000 de apartamente, dar şi peste 300 de entităţi juridice.

În urmă cu peste 15 ani, la sistemul local de termoficare erau branşate aproximativ 100.000 de apartamente.

 

Şapte persoane care s-au bătut cu săbii, bâte şi pietre pe o stradă din Tulcea, trimise în judecată / Două femei sunt sub control judiciar, iar cinci bărbaţi au fost arestaţi preventiv

Cântăreaţa portugheză Misia, una dintre reprezentantele renaşterii fado, a murit